Caraş-Severin, Romania

ANINA – Încă din luna august când au avut certitudinea că finanţarea căminelor foste spitale se va sista, conducerea şi angajaţii azilului au încercat să se facă auziţi, fie la autorităţile judeţene, fie direct la Bucureşti.

Una dintre cele mai succinte şi dure epistole a fost scrisă de una dintre angajate către ministrul Finanţelor. „Dragă Doamnă Ministru de Finanțe, nu-mi obosesc mintea, deja obosită de calculele zilnice pentru plata facturilor, să vă învăț numele, dar… doar o vorbă să-ți mai spun: pentru fiecare deținut se plătesc, conform Ministerului Justiției, 2.397 lei lunar iar pentru persoanele vârstnice instituționalizate în Căminele înființate după ce tot voi, politicienii, ați închis spitale, nu se găsesc bani, 1.411 lei lunar? Ați blocat Hotărărea de continuare a programului ce sună pompos «Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane vârstnice» lăsându-ne, în mijlocul iernii, fără posibilitatea de a-i găzdui și îngriji? Poate vă uitați în ochii părinților D-voastră și mai cugetați… Vă salut, fără respect, Munteanu Laura, un simplu asistent social, contribuabil! (angajată a căminului)“.

Şi primarul oraşului a notificat, atât Instituţia Prefectului, cât şi autorităţile centrale. „Nu pot fi de acord cu această propunere de H.G., întrucât programul este, așa cum se și intitulează, de interes național și nu doar local. În baza acestui fapt, pentru a beneficia de serviciile Căminului pentru Persoane Vârstnice Anina, a fost acceptat un număr de 20 de persoane (din totalul de 49 de beneficiari) care nu domiciliază și nu au domiciliat vreodată în orașul Anina, ci provin din teritoriul național. Considerăm că nu este drept ca o comunitate locală să suporte cheltuielile pentru persoane care nu au nicio legătură cu orașul în care funcționează Căminul. Veniturile încasate la bugetul local sunt infime și nu pot susține un program de interes național, iar asigurarea funcționării singurului Cămin din județul Caraș-Severin, care are instituționalizate și persoane cu diagnostic de demență, schizofrenie, este o activitate de care comunitatea nu se poate lipsi“, se precizează în adresa semnată de primarul Gheorghe Românu.

anina-2

Anterior, conducerea Căminului Anina a înaintat Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice un memoriu cu motivele pentru prelungirea perioadei de contractare a celor 18 cămine naționale, încă din 19 august 2015. În acest memoriu s-a arătat faptul că autoritățile publice locale care au în subordine cele 18 cămine au o capacitate limitată financiar dacă nu sunt susținute de finanțări din partea bugetului de stat, din sume defalcate din TVA sau prin fondurile direcțiilor județene. „Acest proiect de H.G. este, în opinia noastră, un șantaj tocmai prin timpul scurt destinat dezbaterilor, iar efectele directe se vor manifesta prin pierderea serviciilor de către cei 49 de beneficiari, precum și desființarea a 25 de locuri de muncă de pe raza localității“, se mai aminteşte în document.

Vă reamintim că, printr-o adresă trimisă la toate căminele de profil din județ, Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială a solicitat o evidenţă a locurilor libere pentru redistribuirea beneficiarilor de la Bocşa şi Anina. Rămâne problema angajaţilor de la cele două centre.