Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Activitatea Direcției Județene pentru Sport și Tineret a fost apreciată de reprezentantul Guvernului în teritoriu. Din informarea activității pe anul 2016 a instituției, s-a desprins faptul că 90% din intenții s-au îndreptat către sport și sportivi. Nimic de reproșat, în condițiile în care performanța acestora trebuie susținută din greu. Din păcate, pe sectorul tineret, cu accent pe tabere, lucrurile atârnă de mai mulți ani, fără să existe vreo intenție de reabilitare.

„Au fost 939 de copii şi tineri primiţi în Centrele de Agrement. Am organizat o tabără pentru copii cu handicap în luna iulie la Eforie Nord pentru 16 persoane și o tabără cu caracter social, în perioada august – septembrie, la Centrul de Agrement Râul Alb, pentru 35 de persoane. Numărul de copii şi tineri trimişi în tabere private acreditate a fost de 16. Am avut o bună relaţie de colaborare cu actorii de pe plan local care au atribuţii şi preocupări în domeniul tineretului. Am avut întâlniri periodice, am participat la formarea unor grupuri de lucru, la formarea unei reţele de funcţionari publici profesionişti în judeţ“, a explicat Cătălin Hogea, directorul DJST Caraș-Severin. Acesta a adăugat că s-a reuşit menţinerea activităţii de tineret, dar aceasta numai prin externalizarea anumitor servicii către ONG-urile pentru tineret din Caraş-Severin şi prin formarea şi atragerea de voluntari, fără ca acestea să reprezinte soluţii de lungă durată.

Directorul a recunoscut că mai funcționează o singură tabără școlară din zece – cea de la Râul Alb, în condițiile în care celelalte, cum ar fi Vila Klaus, Băile Herculane, Valea Minișului, Poiana Mărului, Brebu-Semenic au devenit ruine sau au devenit proprietatea altcuiva. „Este necesară o activitate mai intensă, care să conducă la o creştere în mod semnificativ a elevilor în taberele din cadrul instituţiei noastre, o implicare mai amplă şi concretă a Inspectoratului Şcolar Judeţean. E nevoie de bugetarea cu o sumă mai mare a taberelor cu caracter social şi a persoanelor cu dizabilităţi, respectiv creşterea numărului de astfel de cazuri care să beneficieze de aceste tabere în judeţul nostru. De asemenea, sperăm la alocarea de fonduri care să acopere în mod real Taberele Naţionale organizate în Centrele de Agrement funcţionale din cadrul Direcţiei Judeţene Pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin“, se precizează în materialul prezentat în cadrul Colegiului Prefectural. Materialul a fost apreciat de prefectul Florența Albu, mai ales prin prisma grijii cu care Direcția s-a aplecat spre nevoile tinerilor cu dizabilități.