Reactualizat la:

E dezastru cu cardurile astea de sanatate!

E dezastru cu cardurile astea de sanatate!
Scris de A.M. - CARAŞ-SEVERIN – Spune Petrică Agape, preşedintele unui ONG cărăşean, care ne-a relatat povestea unei fete care n-a putut să-şi ducă la bun sfârşit operaţiile de care avea nevoie în străinătate din vina sistemului.

Rectifica

Pe lângă însemnătatea naţională, 1 Decembrie reprezintă şi Ziua Mondială de Luptă Anti-SIDA, prilej cu care Asociaţia Familiilor Anti-HIV „Inocenţă şi Speranţă“ a organizat o masă rotundă cu mai mulţi parteneri şi factori responsabili. Au fost aduse din nou în discuţie problemele cu care se confruntă persoanele afectate, ce trec însă de cunoscuta discriminare. Există persoane care continuă să renunţe la tratament, după cum se plânge Petrică Agape, preşedintele asociaţiei: „Anul trecut au fost vreo şase decese, numai la noi în judeţ, dar anul acesta într-adevăr nu au fost, pentru că medicul şi psihologul îşi fac bine treaba şi le oferă consilierea necesară. S-au depistat şi cazuri noi, la nivel de ţară avem nou înregistraţi peste 250, la noi vreo patru, cinci. Dar totuşi e alarmant, pentru că sunt depistaţi tineri între 20 şi 25 de ani“.

Conform datelor de la nivelul Compartimentului de Monitorizare a Infecţiei HIV/SIDA de la nivelul Institutului Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balş“ din capitală, la jumătatea acestui an, în ţara noastră, trăiau 15.212 persoane infectate cu HIV. Tot în prima jumătate a anului, au fost (nou) diagnosticate cu HIV/SIDA un număr de 257 de persoane.

Şi dacă prin alte judeţe au fost raportate situaţii de întrerupere a tratamentului din cauza faptului că medicamentele nu veneau la timp, la noi nu au existat asemenea probleme. Asta pentru că atunci când nu prea existau medicamente, prescrierea era făcută pentru perioade mai scurte, astfel încât medicamentele să ajungă la toate persoanele afectate, care aveau nevoie de ele.

Vizavi de relaţiile cu autorităţile statului, cei de la „Inocenţă şi Speranţă“ spun că au colaborat foarte bine cu cei de la Direcţia de Sănătate Publică, însă lucrurile s-au răcit de vreo doi ani. „Dar cel mai mult avem probleme, nu cu Direcţia de Sănătate, ci cu Casa de Asigurări, pentru că sunt mulţi tineri, au acum 30 de ani, s-au căsătorit, se mai duc pe dincolo, au avut accidente, şi cu cardul ăsta nu e în regulă, nu prea îi ajută, mai mult îi încurcă, e dezastru cu cardurile astea“, a subliniat Agape. Acesta ne-a relatat, pe scurt, povestea unei fete plecate pe dincolo, prin Austria, unde a suferit un accident, alegându-se cu o fractură la unul dintre picioare: „A avut piciorul rupt, trebuia să-i facă o operaţie, să-i prindă o tijă, în spital în Austria. Cu greu a reuşit, s-au judecat, au fost încurcături foarte mari, ca s-o rezolve! Şi nu i-au mai dat voie să meargă dincolo, ca să-i scoată tija sau ce să-i facă. Au zis că dacă vrea, să facă pe banii ei“.

Preşedintele de la „Inocenţă şi Speranţă“ a mai vrut să tragă un semnal de alarmă, rugându-i pe asistenţii sociali să-şi facă treaba, pentru a preveni anumite situaţii. Aici, Agape a dat exemplul unei fete din Caransebeş, care a şi lucrat, avea şi pensie, avea şi indemnizaţie de însoţitor şi, într-un final, lucrurile s-au aflat. Acum, fata are de dat banii înapoi, în limita unei treimi din salariu. O astfel de situaţie nu s-ar fi produs, însă, dacă fata ar fi fost prinsă la timp, printr-o monitorizare corectă din partea asistenţilor sociali

Şi ca să ne arate că persoanele afectate nu sunt tratate doar cu superficialitate şi nepăsare, Petrică Agape ne-a spus că şi anul acesta va fi organizată formarea fundiţei umane pe terenul de sport al Colegiului Naţional „Mircea Eliade“. Evenimentul va avea loc în 4 decembrie, de la ora 10.45, iar pentru formarea fundiţei îşi vor da mâna atât elevi de la „Mircea Eliade“, cât şi de la Colegiul Tehnic Cărăşan. Petrică Agape a dorit să le transmită aprecieri pentru că, deşi până acum nu au mai colaborat, au dorit să fie alături de persoanele afectate.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Copacii si stalpii au cedat sub greutatea omatului
CARAŞ-SEVERIN - Zi plină pentru pompierii cărăşeni. În prima zi a codului portocaliu de ninsori şi viscol, [...] mai multe »
Un om, o sarbatoare, povestea unei pasiuni
REŞIŢA - Artistul Gustav Hlinka a venit, din nou, în centrul atenţiei publicului reşiţean cu o expoziţie. mai multe »
Transalpina Banatului, inchisa pana la primavara!
CARAȘ-SEVERIN - Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin, în calitate de administrator al drumului judeţean DJ [...] mai multe »
Si rujeola din Caras este motiv pentru motiunea de cenzura a PNL
REŞIŢA - PNL a depus vineri în Parlament o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Anunţul a fost [...] mai multe »
Codul portocaliu provoaca situatii de urgenta in Caras-Severin
CARAŞ-SEVERIN - În această dimineaţă, în intervalul orar 08:30 - 13:00, ISU Caraș-Severin a fost solicitat şi a [...] mai multe »
Zece localitati din judet au ramas fara energie electrica
CARAŞ-SEVERIN - În această dimineaţă, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, mai multe localităţi din [...] mai multe »
Problemele lor sunt multe! Dar cel putin vor avea caldura!
ANINA - După ce au rămas fără lemne, atunci când Garda Forestieră le-a confiscat de la poarta Căminului, cineva [...] mai multe »
Va ninge viscolit, va fi ger, vor raspunde cu capul!
CARAŞ-SEVERIN - Asta le-a spus Matei Lupu, prefectul judeţului, celor care au decis să facă altceva decât să fie [...] mai multe »
De maine, cod portocaliu de ninsoare in Caras Severin
CARAȘ-SEVERIN - Avertizarea meteorologică întră în vigoare de sâmbătă, de la ora 6 a dimineții, și este [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou