Reactualizat la:

„E de-a dreptul sinistru“

„E de-a dreptul sinistru“
REŞIŢA – Sorin Frunzăverde a comentat subiectul semnării parteneriatului de la Timişoara.

 (34 comentarii)

Rectifica

Preşedintele PDL Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a susţinut miercuri o conferinţă de presă în care a vorbit despre evenimentele de la Timişoara, din 1 decembrie 2009. Se ştie că liderii PSD si PNL, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, au semnat un parteneriat marţi, la Timişoara, împreună cu edilul ţărănist al acestei localităţi, Gheorghe Ciuhandu, precum şi cu primarul Sibiului, Klaus Johannis.

„Ziua Naţională a României este un prilej de sărbătoare şi unitate pentru cetăţenii acestei ţări. Din nefericire, am asistat la un moment de politizare nepotrivită, şi anume semnarea acelui parteneriat. Nimeni nu poate interzice unor formaţiuni politice să se alieze, democraţia le permite acest lucru, consider însă că a face un asemenea gest politic de Ziua Naţională a României este un act care nu poate fi tratat decât ca o eroare politică. Trist e faptul că un lider politic s-a ridicat în picioare, în timpul discursului unui alt personaj politic important, spunând că şi Corneliu Coposu a fost de acord cu acest act politic. Cum să întinezi memoria lui Coposu cu o astfel de afirmaţie? E de-a dreptul sinistru“, a spus Frunzăverde.

Preşedintele PDL a mai susţinut că „în textul parteneriatului de la Timişoara cuvântul «revoluţie» este folosit de trei ori. E nepotrivit ca de 1 decembrie, redevenită Ziua Naţională a României după Revoluţia de la Timişoara, să foloseşti politic evocarea acelei sfinte ridicări a poporului român împotriva dictaturii. Actul politic de la Timişoara, prin care reprezentanţii a patru formaţiuni politice îşi propun, printre altele, susţinerea tuturor proiectelor importante ale municipiului de pe Bega, lasă să se vadă şi amatorismul politic. Cum adică să susţii doar proiectele Timişoarei? Cu restul ţării cum rămâne? Acesta să fie preţul semnării acestui parteneriat? Mi-am permis să iau această poziţie pentru că e vorba de un moment important al istoriei noastre, de 1 Decembrie, care trebuia sărbătorit altfel, nu politic. Nu-i judecăm pentru faptul că stânga se aliază cu PNL, un simbol al democraţiei. Să facă alianţe, dar nu întinând simbolurile istoriei României“.

Tot în cadrul conferinţei de miercuri, liderul PDL a precizat că „în mişcările ce au avut loc la Timişoara, formaţiunea noastră nu a avut nici un amestec. Îndemnul nostru a fost la linişte“.

Nina Curiţa
nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 34

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou