Reactualizat la:

Dus rece pentru studentele resitene

Dus rece pentru studentele resitene
Scris de Marian Cărăvan - REŞIŢA – În etapa a doua a Diviziei A de handbal feminin, CSM Slatina – CSU Reșița 35-25 (14-11).

Rectifica

Handbalistele de la Universitatea Reșița nu au mai repetat evoluția bună din meciul cu Mureșul Târgu-Mureș, din etapa ianugurală a noului sezon al Diviziei A de handbal feminin, Seria B. Elevele antrenorului Cristian Busuioc au pierdut la o diferență mare de scor jocul din etapa a doua, din deplasare de la CSM Slatina, scor 25-35.

„Am avut un început de joc sub așteptări, înscriind doar două goluri, în timp ce adversarele noastre au marcat de nouă ori. Ne-am mai revenit în a doua jumătate a primei reprize, când ne-am apropiat la două trei goluri. În repriza secundă la un singur, 18-17, și de acolo gazdele s-au desprins decisiv, iar noi am căzut fizic. S-a simțit și lipsa Alexandrei Mihai, pe extrema stângă, ea nu și-a revenit încă după o accidentare la genunchi. În sala din Slatina a fost o atmosferă infernală, au fost vreo 20-30 de persoane cu vuvuzele, tobe și alte obiecte cu care produceau un zgomot asurzitor. Nu făceau galerie, făceau doar zgomot. Ne-a costat începutul acela ezitant de meci. Dar nu cred că aceasta este diferența reală dintre cele două echipe. A fost însă o victorie meritată a gazdelor“, ne-a spus antrenorul Cristian Busuioc.

Echipa reșițeană în meciul de la Slatina: Delia Roman, Andra Ioța, Alexandra Popescu, Andrada Stamin, Adriana Voina, Irina Munteanu, Alina Cristea, Alexandra Dinu, Claudia Baldovin, Raluca Buia, Beatrice Kovari, Gianina Iung, Loredana Kovacs, Cătălina Dumitrescu. În etapa a treia, ale cărei meciuri sunt programate pe 30 septembrie, Universitatea Reșița va sta.

Formația reșițeană va disputa următorul meci de campionat sâmbătă, 3 octombrie, pe teren propriu, cu ACS SEPSI Sfântu Gheorghe, în etapa a patra a competiției. Iar în etapa a cincea, pe 10 octombrie, va avea loc derby-ul regional, între CSU de Vest Timișoara și CS Universitatea Reșița, în municipiul de pe Bega. Ambele formații au în prezent câte o victorie și o înfrângere.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Stelele Banatului vin la Caransebes
CARANSEBEȘ - Gloriile fotbalistice din această zonă a țării își dau întâlnire la finalul săptămânii, la [...] mai multe »
CSM Scolar Resita intalneste Viitorul Caransebes
REȘIȚA - Primul meci de verificare din această pauză competițională pentru formația CSM Școlar Reșița va fi [...] mai multe »
Competitia Top Blitz devine tot mai populara
REȘIȚA - 15 jucători au participat la etapa a doua din 2017. mai multe »
CSU Resita, cu optimism la Pitesti
REȘIȚA - Echipa feminină de handbal se pregătește pentrui prima deplasare din 2017. mai multe »
Diana Frant, numarul 1 în Caras-Severin
REȘIȚA - Luptătoarea de la CSM Reșița obține pentru a cincea oară titlul de cea mai bună sportivă a județului. mai multe »
Viitorul Caransebes, primul antrenament dupa vacanta de iarna
CARANSEBEȘ - Echipa de fotbal Viitorul Caransebeş s-a reunit marţi, 17 ianuarie, în Sala de sport „Valeria [...] mai multe »
Laura Rus, accidentata
CARAȘ-SEVERIN - Cunoscuta fotbalistă Laura Rus, din Bocșa, s-a accidentat în meciul susținut de echipa sa, Sporting [...] mai multe »
CSM Scolar s-a reunit in Valea Domanului
REȘIȚA - Rosso-nerii pregătesc cu minuțiozitate returul campionatului. mai multe »
Echipele de fotbal, la vizele anuale
CARAȘ-SEVERIN - AJF Caraș-Severin a comunicat programarea echipelor la vize. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou