Reactualizat la:

După Sărbători, fă-ţi un cadou! Epilarea definitivă SHR!

După Sărbători, fă-ţi un cadou! Epilarea definitivă SHR!
ADVERTORIAL. Salonul Diva B & G din Caransebeş te invită să experimentezi cu încredere, pentru frumuseţea ta, epilarea SHR

Rectifica

Prezența părului pe anumite zone ale corpului este inestetică, iar îndepărtarea lui ne ocupă mult timp. Există însă și o soluție – epilarea definitivă prin tehnologia SHR, o soluţie oferită de Salonul Diva B & G din Caransebeş. Cercetările au arătat că epilarea definitivă prin SHR-ul este metoda prin care are loc un proces de încălzire mai lent, dar mai este mult mai eficient pentru îndepărtarea permanentă a părului decât nivelurile ridicate și scurte de energie. Prin urmare, atunci când se utilizează SHR, dispozitivul este trecut peste țesuturi de mai multe ori (în mișcare) folosind energie joasă, dar cu o rată ridicată de repetiție (până la 10Hz, adică de 10 de ori pe secundă), în comparație cu metoda tradițională cu un singur tip de impulsuri de energie. Astfel, melanina parului, precum și țesutul celulelor stem, este încălzită cu energie scăzută într-un ritm lent și pe o perioadă mai lungă de timp, la o temperatură confortabilă de 45 ° Celsius.

„Cum acționează epilarea definitivă prin tehnologia SHR? Îndepărtează părul nedorit din următoarele zone: subraț, mustață, la nivelul membrelor, picioare, spate etc. De asemenea, pielea ta întinereşte. Ştiu că doamnele aşteaptă minuni după o şedinţă, însă în funcţie de corpul fiecăreia, este nevoie de mai multe şedinţe. Cert este un singur lucru: rezultatele vizibile chiar apar după o singură şedinţă. Faceţi o programare la 0724850733. Restul detaliilor vi le spun aici“, ne-a spus Geta Stan, şefa Salonului Diva B & G din Caransebeş.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Anunturi, advertorial
113 ani de la primul zbor al lui Traian Vuia, la Montesson
ADVERTORIAL. În 18 martie 1906, bănățeanul Traian Vuia scria o filă în istoria aviației mondiale. În Franța, la [...] mai multe »
SALON DIVA B&G: Am trecut graniţele judeţului!
ADVERTORIAL. Când v-am spus că frumuseţea nu are frontiere, poate aţi crezut că exagerez. Nu am exagerat. Pentru [...] mai multe »
Se caută specialiști in izolații termice pentru Germania!
CARAȘ-SEVERIN - Caut meseriaşi în domeniul izolaţiilor termice pentru faţade în Germania. Salariu avantajos! Mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou