Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Adusă ca o speranță de redresare a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, managerul Mihaela Popovici a fost demisă luni de Consiliul de Administrație al unității sanitare.

Acesteia i s-a reproșat faptul că deși la numire s-a angajat să facă un curs de management sanitar, necesar ocupării postului, nici până la această dată nu l-a finalizat, ba mai mult, nici măcar nu s-a înscris la acest curs. De asemenea, conducerea municipalității s-a arătat nemulțumită de faptul că aceasta nu a făcut pași importanți în eficientizarea din punct de vedere financiar a spitalului, și nici în ceea ce privește angajările.

„Sper să fie ca performanță o echipă de conducere puternică”, spunea primarul Felix Borcean la numirea în funcție a Mihaelei Popovici, în octombrie 2017, declarație rămasă doar la nivelul de speranță. Până acum, Mihaela Popovici nu a făcut vreun comentariu cu privire la demiterea sa.

Un posibil înlocuitor al managerului demis ar putea fi actualul director de la Caromet, Octavian Dena, soluție pe care primarul Felix Borcean o agreează și cu care a discutat această mutare. Cel mai probabil, Dena va fi instalat oficial în funcție miercuri.