Reactualizat la:

Dunca, somat sa evacueze muntele

Dunca, somat sa evacueze muntele
Scris de Nina Curița - CARAŞ-SEVERIN – După ce omul de afaceri a investit milioane de euro, Primăria Turnu Ruieni îi cere să demonteze telescaunul şi să plece.

 (4 comentarii)

Rectifica

În 29 mai, adică în ziua în care Dunca împlinea 50 de ani, Consiliul Local Turnu Ruieni îi comunica omului de afaceri că, pe lângă revocarea HCL58, a reziliat şi contractul din 2013 în baza căruia Primăria Turnu Ruieni elibera în 17 august 2017 autorizaţia de construire pentru conectarea la reţea a noului telescaun Vâlsanu, invocându-şi propria culpă de a nu semna un act.

„Au reziliat şi revocat tot, cerându-mi să demontez telescaunul şi să evacuez muntele, punându-mă şi la penalităţi. Mă opresc din a mai face orice investiţie şi, cu siguranţă, voi găsi ceva mai bun de făcut cu banii, atâta timp cât mi-au fost reziliate toate contractele la Turnu Ruieni. În loc să avem înţelegere şi armonie, iar Primăria şi reprezentanţii ei să încaseze şi alţi bani pe lângă cei 70.000 de lei luaţi de la mine într-un singur an, vor trebui să dea bani înapoi, să plătească avocați pentru că i-am dat în judecată, fiind pe rol în diferite faze, şapte procese şi plângeri penale. Şi asta fără procesul şi reclamația arhitectei comunei, dată afară pentru că nu a vrut să mintă referitor la actul adițional nesemnat“, susţine Romeo Dunca.

Omul de afaceri mai consideră că în loc să fie înţelegere pe munte, primarul şi consilierii locali de acolo au ales dezbinarea şi scandalul. „Ei nu au nici PUZ acolo, dar să mai facă ceva, pentru că fără plan urbanistic nu poţi face nimic. Am făcut personal propunerea de PUZ pentru Muntele Mic încă din 2008, dar în ianuarie al aceluiași an, Primăria Turnu Ruieni anulează actul de asociere pe motiv că nu am terminat la timp deşi nu aveam termen. Au trecut 10 ani şi nici azi nu e aprobat acest PUZ. M-am oferit în 2017 să-l donez împreună cu 50.000 euro pentru realizarea studiului de impact şi am fost refuzat de același primar. Nici peste cinci ani de aici încolo nu va urca gondola pe Muntele Mic dinspre Borlova“, a mai spus Romeo Dunca.

În opinia omului de afaceri, proiectele de pe Nedeea şi Muntele Mic ar fi putut aduce în vistieria țării, a bugetelor locale şi în buzunarele micilor investitori peste un miliard de euro anual, generând salarii lunare de 1000 euro la peste 1000 angajaţi, aducând o parte din cei plecaţi peste hotare înapoi la familiile lor. Județul Caraș-Severin putea fi un succes mai mare decât Bansko, ori Kopaonik. Însă, potrivit lui Romeo Dunca: „Delăsarea, impotența şi incompetenţa autorităților au transformat frumusețile județului Caraș Severin într-o fostă fecioară, violată zilnic de sute şi mii de motociclişti, atv-işti, drujbari şi braconieri şi ale cărei lacrimi de durere, sub batjocura agresorilor, se transformă zilnic în blesteme ce curg asupra localnicilor comozi şi nepăsători ce rămân pe zi ce trece mai singuri şi mai săraci“.

Poate tocmai de aceea, omul de afaceri, care a pierdut milioane de euro în încercarea de a investi în Caraş-Severin, susţine că nu renunţă. „Eu nu las lucruri începute şi neterminate şi, de aceea, în decembrie 2018, instalaţia de pe Vâlsanu va funcționa, deşi primarul şi nouă consilieri au reziliat contractul. ISCIR-izarea se va face pentru că voi depune la dosar acțiunea în instanţă şi pentru că autorizația de construire pe telescaun şi pe racordul electric a existat. Vom primi aviz de funcționare! Primăria nu a mai respectat clauzele din contract şi nu a predat loturi de teren unde trebuia să construim un apreski şi o terasă dotată cu wc, iar când 2000 de turiști vor dori să urineze o să-i rog să o facă la poarta pensiunii primarului din Turnu Ruieni. Pentru că putea ori să nu elibereze autorizatia de construire şi să ia banii pentru ea, ori să nu rezilieze contractul şi să dea cei 1000 m2 pentru terasă, conform obligaţiei contractuale“, a mai precizat Romeo Dunca. Cât despre despre restul proiectului, acesta susţine că ia o pauză, iar milioanele de euro ce erau destinate Muntelui Mic vor alimenta alte proiecte … „De ce nu la Reșița, unde se pare că exista un primar vrednic care îmi e şi prieten şi nu este prost deloc?!“, se întreabă retoric Romeo Dunca.



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Si vicele CJ, Ionut Popovici, cere demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Acesta susţine că multe primării din judeţ nu au bani nici de salarii pentru că nu au primit nimic [...] mai multe »
Toamna de poveste cu Jurnal de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea este [...] mai multe »
TIR rasturnat intre Ghertenis si Maureni
CARAȘ-SEVERIN - Un TIR s-a răsturnat, joi după-amiază, pe DN 58B, blocând drumul la kilometrul 39+100 de metri, [...] mai multe »
Mocioalca, mandatat de PSD CS să ceară demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PSD Caraş-Severin a primit 70 de voturi pentru, doar 10 membrii CEx votând împotrivă. mai multe »
Carasenii se pot trata la mai multe centre de permanenta
CARAŞ-SEVERIN - O rectificare bugetară a alocat judeţului resursele necesare inclusiv pentru deschiderea de noi centre. mai multe »
Calatorie in Resita de altadata
REȘIȚA - Societatea Transport Urban Reşiţa, operatorul de transport al municipalităţii, ne invită într-o altfel [...] mai multe »
Olariu: La liceul nostru, elevii nu vor pierde ani din viata
CARANSEBEŞ - Nou apărut în peisajul învățământului caransebeșean, Liceul Tehnologic Max Ausnit, care [...] mai multe »
Primii pasi pentru reabilitarea termica a Spitalului Judetean
REŞIŢA - Miercuri, 19 septembrie, au fost semnate contractele de finanţare pentru două din cele patru proiecte pe [...] mai multe »
Si-au abandonat rablele in drumul mare
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a continuat şi anul acesta să ia măsuri împotriva celor care-şi uită [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou