Reactualizat la:

Dulcea mostenire a lui Dan

Dulcea mostenire a lui Dan
Scris de Ionel Ivaşcu - BOCŞA – Miere 100% naturală, produsă în cei 120 de stupi de „lucrătoarele” tânărului bocşean.

Rectifica

Cum dă căldura, începe şi „pribegia” lui Dan Franţ. Se urcă la volanul camionului apicol şi apucă drumurile din Caraş-Severin, Timiş şi Hunedoara. Aşa produce miere de tei, salcâm, rapiţă şi polifloră, dar şi polen şi tinctură de propolis. Polenul e bun pentru imunitate dar şi ca energizant, căci conţine vitamine, proteine şi minerale. Iar tinctura de propolis e un antibiotic natural care previne răceala, gripa şi durerile de gât şi chiar afecţiuni interne precum ulcerul sau gastrita.

Pentru Dan, apicultura e o pasiune învăţată din familie, pe care a preluat-o acum cinci ani. Pe atunci, avea 66 de stupi însă s-a dezvoltat progresiv. „Factorii de risc pot afecta stupina. Aşa că am preferat să mă dezvolt pe cont propriu, pentru că aşa nu depind de nimeni. E mai greu, dar e mai sigur şi voi continua să mă dezvolt dacă se va putea”, aflăm de la Dan.

Pe perioada iernării, apicultorul îşi ţine cei 120 de stupi într-un perimetru îngrădit, aflat la poalele pădurii din zona Vasiovei. Locul e ferit de poluare, iar Dan e prezent printre stupi mai mereu. Pe cont propriu îşi şi valorifică produsele. Vine des la piaţa din Reşiţa şi participă la târgurile agricole din Caraş-Severin şi Timiş. Zilele acestea, Dan e prezent la Zilele Recoltei de la Reşiţa.

Preferă să vândă direct, deoarece procesatorii care cumpără mierea de la producători oferă preţuri prea mici. Câştigurile dulcii îndeletniciri diferă de la an la an, în funcţie de producţie. Dar şi producţia diferă de la an la an, în funcţie de vreme. Apicultorii ştiu cât de greu a fost anul 2016 din cauza capriciilor vremii. Iar ajutorul Statului întârzie să apară. Aşa că… tot pe cont propriu e mai bine.

Lumea deja îl cunoaşte pe Dan, unii chiar vin direct la el căci „lumea cumpără o dată, se convinge de calitate şi apoi devin clienţi fideli”, în exprimarea lui Dan. Preţul mierii sale e ceva mai mare decât la magazine, dar cine cumpără de la Dan are garanţia că produsul e 100% natural. „Mierea de la supermarket nu e naturală. E lucru confirmat de analizele care s-au făcut şi au fost date publicităţii”, încheie tânărul apicultor. Acesta ne sfătuieşte pe toţi să ne îndreptăm către micii producători.

 

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nuntiul Apostolic, la Lupac
LUPAC - Excelența sa Mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, însoțit de [...] mai multe »
Avem un salariat la 1,4 pensionari
REŞIŢA - Aceasta este realitatea în Caraş-Severin, unde, potrivit statisticilor, perspectivele sunt sumbre. mai multe »
Ziua fara accidente
CARAȘ-SEVERIN - În contextul Zilei europene fără accidente rutiere (21 septembrie), eveniment derulat la nivel [...] mai multe »
Val verde si-a deschis portile la Palatul Cultural
REȘIȚA - Condițiile meteo nefavorabile au determinat organizatorii să schimbe locația inițială a desfășurării [...] mai multe »
A dat spargere unui garaj
REŞIŢA - Un tânăr reşiţean, în vârstă de 20 de ani, bănuit că ar fi furat bunuri dintr-un garaj din [...] mai multe »
Solutii pentru cartierul Tarinei
CARANSEBEȘ - După furtuna de duminică, primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a discutat joi cu locuitorii din [...] mai multe »
Guvernul sare cu ajutoarele pentru furtuna
CARAȘ-SEVERIN - Peste 36 de milioane lei au fost alocate de Guvern pentru înlăturarea efectelor calamităților [...] mai multe »
Dupa ce si-a tras Mertan, a dat si pentru un permis… fals
CARAȘ-SEVERIN - În seara de marți, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Cenad, din județul [...] mai multe »
Politia avertizeaza: atentie la furturile din locuinte!
REŞIŢA - În urmă cu câteva zile, persoane necunoscute au pătruns prin escaladare în locuința unei femei din [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou