Reactualizat la:

Drumurile sunt prioritatea la Zavoi

Drumurile sunt prioritatea la Zavoi
ZĂVOI – Dacă lucrurile decurg în favoarea primăriei de pe Valea Bistrei, atunci banii europeni îi vor scoate din noroi pe localnici.

Rectifica

Pentru anul 2014, Primăria Zăvoi doreşte să pună la punct infrastructura rutieră, aşa că a şi trecut la treabă. „Am întocmit un studiu de fezabilitate pentru asfaltarea şi modernizarea străzilor din Măru şi Măgura, aproximativ 10 kilometri de străzi, care vor fi executate ca la carte, cu trotuare, şanţuri, rigole şi podeţe. Valoarea acestui proiect este de un milion de euro. De asemenea, în momentul de faţă, lucrăm la un al doilea studiu de fezabilitate pentru amenajarea trotuarelor, de-o parte şi de alta a DN 68 Zăvoi – Valea Bistrei – Vasiova. Avem în lucru şi un al treilea studiu, pentru alte două străzi din Zăvoi, pe care le dorim modernizate”, ne-a explicat primarul Ion Scorobete, care aşteaptă însă şi apariţia noului ghid de finanţare al Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, în vederea accesării fondurilor europene, pentru realizarea celor trei obiective.

În momentul de faţă, la Zăvoi, se lucrează pe două fronturi. O echipă de muncitori la centrul de informare turistică, proiect demarat în 10 ianuarie, şi o alta, la grădiniţa din localitate. „Lucrările au mers ca pe roate la centrul de informare turistică. Construcţia este deja ridicată, urmează să fie acoperită în perioada următoare. Dacă vremea va ţine ca şi până acum cu noi, credem că, prin aprilie, putem face recepţia lucrării. Întreaga investiţie se ridică la 140.000 de euro, şi este finanţare europeană nerambursabilă. În ceea ce priveşte noua grădiniţă, aceasta este aproape gata, iar valoarea proiectului este de 800.000 de lei, din care 2% este contribuţia Consiliului Local Zăvoi. Restul fondurilor sunt guvernamentale”, a mai precizat Scorobete.

Noua unitate de învăţământ va fi inaugurată, cel mai probabil, în luna septembrie, înaintea începerii noului an şcolar.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Zilele Reşiţei se anunţă incendiare
REŞIŢA - Pe scenă vor urca, de la Elena Gheorghe, până la Ansamblul Centrului pentru Persoane Vârstnice Reșița. mai multe »
Şi peştii se pot uita la televizor, nu-i aşa?
TÂRNOVA - Un semnal de alarmă dinspre comună a venit de la o locuitoare, care a fost revoltată de modul absolut [...] mai multe »
Eu, Luminiţa Jivan, o susţin pe Dăncilă
CARAŞ-SEVERIN - Şefa PSD Caraş-Severin a spus că la Congresul PSD de la sfârşitul lunii iunie, în cadrul căruia [...] mai multe »
Colocviile Naţionale „Reflex“, ediţia a XIX-a
REŞIŢA - Fără să aibă o tematică în acest an, Colocviile s-au desfăşurat în perioada 20 – 22 iunie 2019 la [...] mai multe »
Peste 200 de oameni au dat culoare Rudăriei
EFTIMIE MURGU - Între 20 și 22 iunie, voluntari din toată țara s-au adunat să schimbe fațadele satului Eftimie [...] mai multe »
Popa: Cu Orban, am bătut şaua să priceapă iapa!
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean a făcut pariu pe o cafea că Ludovic Orban sau doar o guvernare de [...] mai multe »
De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?
CARAŞ-SEVERIN - Discuţiile furtunoase de joi din şedinţa BPJ- ului liberal au pus capăt unui şir de polemici şi [...] mai multe »
Mergi spre tine, măcar până la primul asfinţit…
REȘIȚA - Se întâmplă uneori ca mergând undeva pur şi simplu să întâlneşti o privire; să ai impresia că o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou