Reactualizat la:

SC Drumuri si Poduri, in faliment

SC Drumuri si Poduri, in faliment
REŞIŢA – În urmă cu câteva zile, Tribunalul Caraş-Severin a dispus declanşarea procedurii falimentului SC Drumuri şi Poduri. Povestea declinului firmei începe încă din mai 2010, dată la care a fost deschisă procedura insolvenţei.

Rectifica

Societatea a fost înfiinţată în iulie 1998 şi a avut ca obiect întreţinerea, repararea drumurilor şi podurilor. A funcţionat cu subunităţi la Reşiţa, Bozovici, Grădinari, Văliug şi Iablaniţa.

„Procedura falimentului s-a declanşat din cauza datoriilor pe care societatea le avea către stat şi alte firme. De asemenea, avea şi de recuperat bani, dar sume mai mici decât cele pe care le datora. Oricum, nu mai putea demult să participe la licitaţii pentru lucrări din cauza acestor datorii. Ca să nu mai vorbim de utilajele vechi cu care lucrau“, ne-a spus vicepreşedintele CJ, Ionesie Ghiorghioni.

Printre creditorii SC Drumuri şi Poduri se numără primăriile din Reşiţa, Bocşa sau Caransebeş, dar şi zeci de societăţi comerciale din judeţ şi nu numai. De exemplu, Primăria Reşiţa are de recuperat circa 170.000 de lei, cea din Caransebeş 13.965 de lei, iar lista continuă. Cei 90 de angajaţi ai societăţii sunt în preaviz, urmând să treacă în şomaj dacă nu se găseşte altă soluţie cum ar fi găsirea unor lucrări în regim de antrepriză.

În iunie 2010, preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, spunea despre această societate că „s-a greşit atunci când a fost făcută societate comercială. Trebuia să rămână doar un serviciu al Consiliului Judeţean. Nu are dotarea necesară pentru a face faţă cerinţelor unei societăţi comerciale“. Se pare că aşa a şi fost.

Miercuri, 4 mai 2011, primarul Mihai Stepanescu a convocat o şedinţă cu cei de la Serviciul de Întreţinere şi Gospodărire al Primăriei Reşiţa. Scopul întrevederii a fost acela de a se întocmi o listă în vederea angajării unor oameni de la SC Drumuri şi Poduri. „Oamenii sunt pregătiţi, au lucrat în domeniu de activitate similar cu cel pe care îl avem şi noi la acest serviciu, aşa că vom prelua şi noi câţiva“, ne-a spus primarul reşiţean.

Nina Curiţa



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou