Reactualizat la:

Drumul… tenisului

Drumul… tenisului
REŞIŢA – Sportul cu mingea de celuloid a cunoscut o ascensiune spectaculoasã, în ultimii ani.

 (1 comentariu)

Alături de handbal, tenisul de masă judeţean şi-a stabilizat poziţia la nivel naţional, în 2009. C.S. Ateneu Reşiţa s-a clasat pe poziţia a III-a a podiumului de premiere, la finalul întrecerilor Cupei României. Iar după cele patru turnee ale Superligii Naţionale s-a situat pe locul al V-lea, din opt echipe angajate în lupta pentru titlul naţional.

În plus, în 2009, pe scena tenisului de masă românesc a urcat şi C.S. Ivana Oraviţa, nou-promovată în Divizia B, alcătuită din majoritatea jucătorilor care au promovat cu Ateneu Reşiţa în Divizia B, în 2005. Şi care are mari şanse să promoveze în eşalonul doi.

Dincolo de aceste performanţe sportive, trebuie să remarcăm faptul că Reşiţa are şi un corp de arbitri federali, a căror contribuţie la reuşitele ediţiei 2009 a Cupei României la tenis de masă, masculin şi feminin, şi a turneelor naţionale, de Superligă şi Divizia B, desfăşurate în sălile de sport ale Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 6, respectiv Liceului de Artă „Sabin Păutza“, a fost determinantă, fiind apreciată de oficialii Federaţiei Române de Tenis de Masă. Astfel că Reşiţa are şansa de a găzdui, pentru a treia oară consecutiv, Cupa României 2010.

Marius Moraru

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Mișa Rohozneanu pleacă de la CSM Reșița
REȘIȚA - Pentru cel mai iubit jucător al echipei CSM Reșița, meciul cu CSM Focșani a fost ultimul în tricoul [...] mai multe »
Cu viitorul antrenor în tribună, handbaliștii reșițeni au reușit prima victorie din Liga Zimbrilor
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat joi, 18 octombrie, cu scorul de 25-24, partida de pe teren propriu cu CSM Focșani, [...] mai multe »
Derby în Liga a IV-a! Ezerișul primește vizita Lupacului!
CARAȘ-SEVERIN - Partida dintre Progresul Ezeriș și Voința Lupac va avea loc duminică, 20 octombrie, de la ora [...] mai multe »
Concurs de selecție la Băile Herculane
BĂILE HERCULANE - Cupa „Piticii atomici” la lupte a avut loc zilele trecute, la Băile Herculane, iar scopul [...] mai multe »
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou