Reactualizat la:

Drumul, omul si masina

Drumul, omul si masina
Scris de Flavius Rotariu - REŞIŢA – În opinia şefului Poliţiei Rutiere Caraş-Severin, acestea sunt cele trei componente ce trebuie pregătite pentru iarnă.

Rectifica

Tot mai mulţi conducători auto acuză faptul că au produs accidente rutiere pe timp de iarnă fiind luaţi prin surprindere. Pe de altă parte şeful Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Caraş-Severin, comisarul şef Decebal Davidoiu, consideră că există puncte slabe în pregătirile şoferilor pentru sezonul rece.

„Fie că sunt sau nu precipitaţii, apare poleiul, apare gheaţa şi, odată cu zăpada apar blocaje în trafic – şi asta şi din cauza intervenţiei mai mult sau mai puţin eficiente a celor care trebuie să asigure viabilitatea drumurilor. Iarna, drumul poate ascunde diverse capcane şi, pentru că judeţul nostru este preponderent montan, şoselele pot oferi surprize, chiar la un pod peste un pârâiaş. Avem probleme, la căderile masive de zăpadă pe toate drumurile de munte şi, dacă vreţi exemple, sunt puncte «fierbinţi» pe DN6, la Domanşnea, între Slatina Timiş şi Caransebeş (unde vântul în câmp deschis poate crea probleme din lipsa unor parazăpezi), pe DN57B în zona Marila, în apropierea Aninei, în zona Bucova – DN68. Unele drumuri judeţene chiar se închid, şi din cauza specificului zonei şi din cauza capacităţii reduse de intervenţie“, a precizat comisarul şef Davidoiu.

În ceea ce priveşte autoturismul, fiecare şofer ar trebui să ştie să se ocupe de echiparea acestuia, de la nivelul de antigel la sistemele de degivrare, a celui de lumini şi anvelopele corespunzătoare.

„Sunt încă foarte multe discuţii, deşi norma nu e recentă, privitor la data de la care se impun cauciucurile de iarnă. Nu există o dată anume, şi poate că ar fi fost mai bine ca legislaţia românească să fi făcut această precizare, în concordanţă cu alte state din Vest, unde este precizată data de 1 noiembrie. Anvelopa de vară devine rigidă la sub 7 grade Celsius şi, automat, pata de contact cu carosabilul se reduce, crescând distanţa de frânare şi scade manevrabilitatea. Cea de iarnă are configuraţie pentru aderenţă sporită şi este mai moale, cu altă compoziţie, rămânând aşa la temperaturi negative. Nu trebuie neglijate lopăţica, sacul de nisip, sarea, cablul de tractare şi cabluri de curent. Pe lângă rezerva de carburant, cei care pleacă la drum trebuie să se gândească şi la o provizie de hrană şi apă. E bine ca abilităţile de conducere să fie căpătate înainte de venirea iernii. Mai mult, dacă nu e neapărat nevoie, am putea evita deplasările cu autoturismul personal, să ne informăm cu privire la condiţiile meteo, la particularităţile drumului pe care urmează să-l parcurgem şi să luăm măsuri suplimentare de a ne proteja. Trebuie că conducem calm, să respectăm indicatoarele de circulaţie (unele montate suplimentar pe timp de iarnă)“, a mai adăugat şeful Serviciului Rutier.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou