Reactualizat la:

„Dragalina“ se schimbă la faţă

„Dragalina“ se schimbă la faţă
ORAVIŢA – Se lucrează la exterior şi demisol, sunt proiecte pentru interior, teren şi sala de sport.

Rectifica

Lucrul efectiv a început în 16 august, după ce conducerea liceului a licitat 600.000 de lei din banii alocaţi în primăvară de Ministerul Educaţiei (ME). În prezent, se lucrează la reabilitarea pereţilor exteriori şi la înlocuirea vechilor ferestre cu altele termopan la toate cele trei corpuri ale clădirii.

Europerspective

Conform dnei directoare, cu restul de 300.000 de lei alocaţi de ME, a fost organizată o altă licitaţie pentru reabilitarea demisolului aflat în paragină.

„Până în 1991, la demisol erau ateliere şcolare. Acolo vom face un laborator de chimie şi un cabinet de consiliere psihopedagogică, ambele la standarde europene“, ne spune dna Ranga. În momentul documentării noastre, lucrările erau în plină desfăşurare. Termenul de predare este 24 octombrie.

Conducerea liceului nu vrea să se oprească aici. De la dna directoare aflăm că a fost deja întocmit un proiect pentru reabilitare şi tâmplărie interioară prin care vor continua lucrările actuale.

Valoarea proiectului, care deja a fost depus, se ridică la 700.000 de lei şi există semnale că se va primi aproape jumătate din această sumă.

În obiectiv, sportul

Mai sunt şi alte proiecte care se derulează în prezent. „Vrem să acoperim cu gazon sintetic terenul de sport şi să renovăm exteriorul sălii de sport“, a rezumat dna Ranga.

Se speră ca, până la sfârşitul acestei luni, primul proiect să fie definitivat. Se intenţionează depunerea grabnică a acestuia deoarece proiectul este important pentru liceul care nu dispune de o suprafaţă mare.

În ceea ce priveşte sala de sport, am reţinut că, prin sume alocate anterior, s-a reuşit amenajarea de vestiare moderne, saună, sală de forţă, reţea de încălzire şi acoperiş nou. Interiorul corespunde standardelor.

Proiectul care vizează exteriorul sălii va fi depus anul viitor, însă conducerea liceului speră să primească fonduri pentru acest obiectiv printr-o eventuală rectificare bugetară.

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou