CARAŞ-SEVERIN – Potrivit poliţiştilor rutieri, ziua de 23 mai a trecut cu două accidente, produse în cele două municipii ale judeţului, fiecare dintre ele soldate cu câte un rănit uşor.
La Caransebeş, în jurul orei 10.00, un tânăr şofer de 18 ani a făcut o manevră de mers înapoi pe strada Căpitan Iancu Temeş, lovind o femeie de 36 de ani, care lucra la întreţinerea carosabilului şi care purta echipament fluorescent-reflectorizant. Femeia, rănită uşor, a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
În aceeași zi, în jurul orei 23.00, un reşiţean de 29 de ani a condus un autoturism pe Bulevardul Republicii din municipiu, dinspre Renk spre Intim. La intersecția cu strada Țarcului, a virat la stânga, fără să-i acorde prioritate de trecere unui motociclu condus de un tânăr de 16 ani, din Reșița, lovindu-l. „În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului motociclului, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. (…) În cele două cazuri polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.