Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În Sala Sporturilor din Piatra Neamţ s-au desfăşurat, timp de trei zile, Campionatele Naţionale de lupte libere pentru juniori I. La competiţie au participat şi patru componenţi ai C.S. Municipal-C.S. Şcolar Reşiţa, pregătiţi de antrenorul emerit Adrian Dacica.

Şi toţi au avut evoluţii foarte bune. Astfel, Alfred Loba şi Vlad Caraş au cucerit titlurile naţionale la categoriile lor de greutate, 96, respectiv 120 kg. Apoi, Constantin Dănilă a pierdut confruntarea cu mai experimentatul său coleg, Vlad Caraş, devenind vicecampion naţional, în timp ce Cristian Bodrun a ocupat locul cinci, la categoria 96 kg.

„Sunt foarte mulţumit de rezultatele sportivilor, în urma cărora ne-am clasat pe locul întâi, în clasamentul pe cluburi şi asociaţii sportive, ne-a declarat prof. Adrian Dacica. Vreau să remarc faptul că aceştia au fost recompensaţi, de federaţia de specialitate, cu premii în materiale şi echipament sportiv“.