Reactualizat la:

Doua sculpturi de la Caransebes au ajuns la castel

Doua sculpturi de la Caransebes au ajuns la castel
Scris de Alexandra Gorghiu - CARANSEBEȘ – Nu orice castel, ci este vorba despre Castelul Cantacuzino din Buşteni, care găzduieşte până în 24 septembrie expoziţia dedicată Centenarului Marii Uniri „100 de ani România. 100 de sculpturi. 100 de zile“.

Rectifica

Peste 100 de sculpturi, lucrări monumentale, unele de peste şase metri înălţime, realizate din aproximativ 80 de tone de material, se află în atenţia publicului în perioada estivală, între acestea numărându-se şi două sculpturi realizate în cadrul taberelor de sculptură de la Caransebeş. Proiectul a fost iniţiat de Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino, lucrările fiind expuse în grădina Castelului şi în spaţiul interior al Galeriei de Artă. În cadrul expoziţiei sunt prezente nume prestigioase ale sculpturii româneşti postbelice şi contemporane, lucrările provenind din colecţii publice şi private, dar şi din selecţia realizată în urma concursului de proiecte lansat de Castelul Cantacuzino.

Despre participarea caransebeşeană, directorul Casei de Cultură „George Suru“, Ioan Cojocariu, a precizat: „Participă artişti de valoare, de la Brâncuşi până în zilele noastre şi am fost şi noi solicitaţi să participăm cu două sculpturi. Au fost selectate două lucrări ale unor artişti străini, care au realizat sculpturile pentru noi, în cadrul taberelor pe care le-am organizat la Caransebeş“.

Din păcate, Anul Centenarului reprezintă pentru Tabăra de Sculptură Monumentală de la Caransebeş întreruperea continuităţii acesteia, după 15 ediţii, în 2018 nemaifiind fonduri suficiente pentru organizarea ei. Cât priveşte expoziţia de la Palatul Cantacuzino, sculpturile provin din întreaga Românie și din Moldova, în ideea de Mare Unire a artiștilor. Pentru o reprezentare cât mai vizibilă a evenimentului şi a creaţiilor, va fi editat un catalog ce va cuprinde sculpturile ce fac parte din proiectul iniţiat de Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino. Expoziţia este organizată sub îndrumarea Fundaţiei Triade, în colaborare cu sculptorul şi criticul de artă Eugen Petri, unul dintre curatorii expoziţiei, cel care a coordonat dealtfel şi Simpozionul de sculptură monumentală de la Caransebeş.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Două medii de 10 la Evaluarea Naţională în Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Emoţii mari marți, în jurul prânzului, pentru absolvenţii de gimnaziu, dar şi pentru părinţii [...] mai multe »
Să mai comanzi pizza?
REŞIŢA - În ultima perioadă s-au înmulţit reclamaţiile şi sesizările referitoare la prospeţimea mâncărurilor [...] mai multe »
S-au mai dat bani pentru Custom Reşiţa
REŞIŢA - Iar primarul Ioan Popa a invitat pe toată lumea, de la consilieri la reşiţeni, să meargă în număr cât [...] mai multe »
Ministrul Finanţelor trage primarii de mânecă?
CARAŞ-SEVERIN - Unele primării din judeţ au primit adrese prin care li se atrage atenţia că există riscul să [...] mai multe »
Şi-a bătut socrii, dar poliţiştii i-au dibuit armele
BOZOVICI - Duminică, în jurul orelor 13.40, polițiștii din localitate au fost sesizați prin apel la 112, de către [...] mai multe »
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou