CARANSEBEŞ – Municipalitatea lucrează la un proiect de implementare a unui iluminat public inteligent care să înlocuiască actualul sistem ce funcționează pe străzile Caransebeșului.
Este vorba de un proiect european care va fi depus pentru finanțare până în a doua jumătate a lunii octombrie.
„Am discutat cu reprezentanții unei firme importante de profil, care a venit cu niște soluții de smart city. Luni vom discuta la Timișoara cu consultantul pentru proiectul cu iluminatul public să vedem dacă putem să includem această firmă ca partener, în ideea de a reconfigura acest proiect, în sensul de a se defini mai bine ca un sistem smart city. Există deja un proiect pilot în Pipirig și în Cazărmii, dar acolo e pe vechile becuri, cu vapori de sodiu, ori acest proiect presupune modificarea completă a corpurilor de iluminat și alte soluții inovative”, a explicat primarul Felix Borcean.
Municipalitatea încearcă să atragă în acest fel aproximativ două milioane de euro.
„Nu ar fi costisitor, noi l-am configurat undeva la un milion de euro, Reșița l-a făcut pe cinci milioane, mă gândesc că și noi am putea să îndrăznim un pic mai mult, undeva la două milioane de euro, ar fi vorba doar de cofinanțarea noastră, doi la sută ar fi o cheltuială suportabilă. Luni va fi o discuție foarte importantă pe ceea ce am putea face, pentru că s-a și prelungit termenul de depunere până în 18 octombrie, astfel că avem o marjă, sunt și fonduri, din câte am înțeles doar Reșița a depus proiect pe zona de vest”, a mai adăugat edilul caransebeșean.