Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Un spiriduş a căzut de pe sania moşului în lumea prea rea ca să mai creadă în poveştile copilăriei.

Când spiriduşul a căzut, Gary l-a legat bine şi l-a încuiat într-o ladă. Apoi l-a sunat pe Simon ca să vină să vadă minunea. Sau delincventul venit la furat. Spiriduşul se jură că spune adevărul despre identitatea sa dar nu-l cred nici Gary şi nici Simon. Dacă intrusul este cu adevărat spiriduş, cum de nu e cu ceilalţi spiriduşi? Şi dacă moşul duce cadourile cu sania, cum reuşeşte să ajungă la toţi copiii?  Să vină poliţia şi să se termine odată totul.

Însă apare Chery, rupându-şi din orele de „serviciu”. Şi ideea salvatoare pentru a se convinge cu toţii dacă au de-a face sau nu cu un spiriduş: să le îndeplinească tuturor câte-o dorinţă. Dar ce să-şi dorească? Chery şi l-ar dori înapoi pe tatăl copilului ei pe care-l creşte singură practicând o meserie veche de când lumea. Adică un om care nu reprezintă nimic pentru ea dar măcar fiul ei ar avea un tată. Gary ar vrea-o înapoi pe cea care i-a frânt inima cândva demult. Dar e prea mult până şi pentru spiriduş. Aşa că totul se termină la fel cum a început: încă un Crăciun trist într-o lume prea nebună ca să se mai poată bucura.

O poveste jucată de actorii Teatrului „Regina Maria” din Oradea pe scena Festivalului „Scena ca o stradă”. O poveste jucată parcă prea mult şi pe scena vieţii…