Reactualizat la:

Dorinţă, dăruire şi realism

Dorinţă, dăruire şi realism
REŞIŢA – Noua echipă a F.C.M.R. a întâlnit un adversar superior, din toate punctele de vedere.

 (5 comentarii)

Rectifica

Cu o formaţie încropită în ultimul moment, alcătuită din jucători tineri, fără experienţă, era greu de crezut că F.C.M.R. va putea să obţină măcar un punct.

„N-a fost uşor“

În final a fost 1-4 (0-1), un scor sever, dar care ar trebui să-i mobilizeze pe jucători şi antrenori. Pentru că au pornit pe un nou drum, presărat cu multe obstacole, care în timp însă pot fi depăşite.

Am apreciat, în meciul cu Gaz Metan Mediaş, o echipă care este angajată în lupta pentru promovare, dorinţa reşiţenilor de a obţine un rezultat cât mai onorabil, dăruirea din teren, până la sacrificiu. De altfel, mulţi dintre cei care au intrat în teren au suferit crampe musculare, ceea ce spune mult. Aspecte apreciate şi de antrenorul oaspeţilor, Cristian Pustai. „N-a fost aşa de uşor precum se aşteptau unii, poate chiar şi dintre jucătorii mei. Eu zic că această echipă a Reşiţei merită să rămână în Liga a II-a“.

În completare, la conferinţa de presă, de după meci, antrenorul Dan Potocianu a spus: „Ţin să-l felicit pe domnul Pustai pentru echipa pe care a format-o, care încearcă să joace un fotbal spectaculos şi eficient. Despre echipa mea, ce pot să vă spun? Ştie toată lumea, nu vreau să intru în detalii, să mă plâng. Asta este. Ne-am înhămat la o treabă foarte grea, am făcut echipa în pripă“.

„Fotbalul nu o să moară“

Referitor la joc, „principalul“ reşiţean a fost realist: „Am avut zece seniori şi opt juniori, care nici măcar nu sunt în ultimul an. Unii sunt cu doi ani mai tineri, de 16 ani, de 17 ani, chiar de 15 ani. Atât am putut. Am şi început rău. Am avut ghinionul să primim gol în minutul 2. Poate altul era cursul jocului dacă stăteam un pic în rezultat. Am încercat o aşezare un pic mai defensivă. A doua repriză am început-o mai bine, cu două ocazii de gol în zece minute. Dar, a venit acel 0-2, şi… Eu trag speranţa că fotbalul din Reşiţa nu o să moară“.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Elevii lui Leo Doană, al doilea succes în amicale
REȘIȚA - CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul [...] mai multe »
CSM Reșița va întâlni U Cluj în prima etapă
REȘIȚA - Astăzi, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la [...] mai multe »
Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte
REȘIȚA - În perioada 18-21 iulie 2019, Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și [...] mai multe »
Consiliul Județean dă bani pentru fotbal și handbal
REȘIȚA - Consilierii județeni din Caraș-Severin au fost de acord în unanimitate cu proiectul de hotărâre iniţiat [...] mai multe »
Două transferuri făcute într-o zi de CSM Reșița
REȘIȚA - Oficialii clubului din Valea Domanului i-au mai adus încă doi jucători lui Leontin Doană. Este vorba [...] mai multe »
Handbaliștii au început pregătirea cu jucători noi
REȘIȚA - Echipa de handbal CSM Reșița s-a reunit luni, 15 iulie, în Valea Domanului, iar încă de la primul [...] mai multe »
Doi reșițeni la VTM Timiș-Nădrag 2019
REȘIȚA - George Șchiopulescu și Darius Vîlsan sunt cei doi piloți reșițeni care au participat la Cupa României [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie împotriva Craiovei de Liga a III-a
REȘIȚA - Echipa antrenată de Leontin Doană a câștigat primul joc amical din această vară. CSM Reșița s-a impus [...] mai multe »
Alex Matei, nr. 4 mondial
CARANSEBEȘ - Rezultatele excelente obținute de caransebeșeanul de 16 ani la competițiile din acest an l-au propulsat [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou