Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Fostul mare fotbalist al României, dar și campion național din postura de antrenor, Dorinel Munteanu, a venit să sprijine echipa din Reșița și va ocupa funcția de director tehnic al clubului. Pe lângă celelalte sarcini pe care le va avea, acesta va participa la antrenamentele echipei, ajutându-l pe antrenorul Leontin Doană, să promoveze Școlarul în Liga a II-a. Următoarea partidă pentru CSM Reșița va fi sâmbătă, 8 aprilie, când va întâlni pe teren propriu formația Millenium Giarmata.

„Aș vrea să vă anunț cu bucurie de faptul că, în urma unor discuții pe care le-am avut în interiorul clubului împreună cu Dorinel Munteanu, am convenit de comun acord, ca în perioada următoare să-l integrăm în echipă și să ni se alăture în demersul nostru de-a încerca să promovăm în Liga a II-a. Dorinel Munteanu va ocupa funcție de director tehnic al clubului și nu cred că mai este necesară o prezentare detaliată a lui. Este cel mai selecționat român la echipa națională, este un bănățean de-al nostru și este un om care a fost educat în fotbalul german foarte mulți ani. Dorinel a trăit într-o galerie de învingători, știe ce înseamnă să ai o atitudine pozitivă de învingător și sper să reușească să-și aducă aportul în mentalul jucătorilor astfel încât să ne realizăm obiectul pe care ni l-am impus pe parcursul acestui campionat, și anume promovarea în Liga a II-a”, a declarat Ioan Popa, primarul Reșiței.

Component al „Generației de aur”, dar și campion național din postura de antrenor cu echipa Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a spus: „Îmi doresc să nu se facă nicio speculație, n-am venit la Reșița să-i iau locul lui Leontin Doană și vreau să fie foarte clar faptul că am venit să sprijin această echipă prin tot ceea ce știu eu. Discut foarte mult cu Leontin Doană, el este cel care ia deciziile, iar eu împreună cu staff-ul administrativ încercăm să-i asigurăm toate condițiile antrenorului. Doană este cel care a promovat echipa în Liga a III-a și încercăm împreună să ajungem în Liga a II-a. Mă bucură faptul că avem câțiva jucători tineri foarte talentați care provin de la centrul de copii și juniori de la Reșița. Mă refer la Szijj, Bloju, Săndescu și Muselin”.

„Noi cei din conducerea clubului ne-am canalizat atenția pe trei paliere, la fel de importante pentru noi. În primul rând ne-am axat pe echipa mare care activează din vara trecută în Liga a III-a și din punctul nostru de vedere, rezultatele bune sunt o consecință a mediului propice performanței care se află aici. Chiar dacă nu am crezut la început că putem promova, ne-am gândit tot timpul că suntem CSM Reșița, suntem un brand al județului și bineînțeles că acest lucru ne obligă să ne batem tot timpul spre vârful clasamentului. Țin să le mulțumesc oamenilor din galeria noastră care ne-au sprijint tot timpul. Al doilea palier al nostru pe care ne-am concentrat atenția a fost centrul ce copii și juniori. Practic, noi ne-am dublat numărul de copii și juniori prin crearea unor noi grupe de vârstă. În al treilea rând, am lucrat foarte mult pe partea administrativă și cea de marketing. Consider că am reușit să dăm o nouă față bazei sportive și ne bucurăm că după aproape 15 ani, am reușit să atragem parteneri din mediul privat”, a declarat Viorel Lolea, președintele CSM Reșița.

Antrenorul Școlarului, Leontin Doană, a spus: „Consider că este un lucru benefic venirea la echipă a lui Dorinel Munteanu. Noi am plecat la drum cu gândul să ocupăm unul dintre primele șase locuri, am ajuns sus în clasament, iar acum sperăm să revenim în Liga a II-a. Dorinel este un prieten foarte bun de-al meu, orice sfat este binevenit, iar cel care va răspunde de rezultate dacă nu vor fi cele așteptate de noi, acela voi fi eu. Eu voi decide în continuare alcătuirea echipei, iar la antrenamente Dorinel Munteanu mă va ajuta. El va lucra în compartimentul defensiv cu fundașii, iar eu voi lucra cu mijlocașii și cu atacanții. Sper să avem rezultate cât mai bune și la finalul campionatului să ne bucurăm cu toții împreună”.