REŞIŢA – O campanie iniţiată de Interact Reşiţa a rezolvat, pentru moment, o posibilă criză a fluidului vital.A patra ediţie a campaniei iniţiată de tinerii reşiţeni a fost primită cu bucurie de către Centrul de Transfuzii Sanguine din Reşiţa. „Orice campanie de acest fel este binevenită, pentru că acestea au rolul de a informa şi conştientiza populaţia. Numărul de donatori a crescut în aceste două zile de când tinerii împart pliante. Ne dorim un număr cât mai mare de donatori, pentru că este nevoie mare de sânge din toate grupele, dar cu precădere 0 Rh negativ. Avem cerere mare şi, chiar dacă nu stăm aşa de prost, se consumă“, a precizat dr. Silvia Negomireanu, directoarea centrului.
Dacă bugetul este cea mai mare problemă a instituţiei, donatorul sau lipsa acestuia este primordială. Pe lângă echipamentul nou – centrifugă de pungi (se lucrează doar pe fracţionarea sângelui), mai este necesar un echipament pentru testare, frigidere tip bancă de sânge, congelatoare de plasmă, în condiţiile în care la Reşiţa se utilizează frigidere de tip casnic.
„Nu putem achiziţiona noi aceste utilaje, pentru că este necesară organizarea de licitaţii de către Ministerul Sănătăţii. Cea mai mare cerere de sânge vine din partea Staţionarului I al Spitalului Judeţean, Staţionarul II – secţiile de hematologie şi oncologie (care sunt mari consumatoare), dar şi spitalele din Caransebeş şi Moldova Nouă (unde a crescut consumul). Ne-am dori mai multe acţiuni de donare care să răspundă acestor creşteri ale solicitărilor“, a mai amintit dr. Negomireanu.
Flavius Rotariu