Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Serviciul Judeţean de Ambulanţă a predat, joi, cheile unei ambulanţe de transport directorului filialei Caraş-Severin a Crucii Roşii Române. Maşina va fi utilizată atât pentru acţiuni umanitare, cât şi la intervenţii ce nu necesită asistenţă specializată.

Pe lângă ambulanţa primită de la SJA, ce va fi utilizată pentru transportul unor pacienţi sau a ajutoarelor umanitare, membrii organizaţiei vor ajuta sistemul sanitar cărăşean. Pentru satele izolate, unde nu există servicii medicale permanente, timpul până la sosirea serviciilor medicale de urgenţă este o chestiune de viaţă și de moarte. Fiecare punct de prim ajutor înființat în zone izolate înseamnă salvarea unor vieţi.

„Satul Bigăr este situat la 25-30 de km de primul serviciu medical. Pentru ca ambulanţa să ajungă în acest sat izolat are nevoie de aproape două ore. Din cauza traseului accidentat, pe timp de iarnă sau când sunt ploi abundente, accesul în sat este imposibil. Crucea Roşie Română și-a propus să vină în sprijinul cetăţenilor din zonă prin instruirea unei familii care să acorde primul ajutor de bază celor din comunitate”, a precizat Alin Cica, directorul filialei cărăşene a organizaţiei.

Punctul de prim ajutor va funcționa în casa familiei Mleziva, nr. 122 și a fost dotat cu o trusă de prim ajutor ce conține materiale sanitare, un glucometru, un tensiometru și un dispozitiv EKG cu telecitire într-un serviciu de cardiologie. Familia are rolul de a sprijini rezolvarea urgenţelor minore din comunitate și prevenirea agravării situației în cazul unor urgenţe majore, care necesită asistentă medicală.

Efortul financiar pentru implementarea acestui proiect în 41 de localităţi izolate din fiecare judeţ din tară este de aproximativ 100.000 euro. Până în prezent, proiectul a fost lansat în nouă județe.

Flavius Rotariu