Reactualizat la:

Doi tineri ucişi de viteză

Doi tineri ucişi de viteză
REŞIŢA – Doi tineri şi-au pierdut viaţa în urma unui tragic accident rutier produs în 11 august, în jurul orei 20.40, pe DN 58 B, în afara municipiului de pe Bârzava. Viteza şi neatenţia i-a costat scump pe cei doi. Galerie Foto

 (25 comentarii)

Rectifica


Din cauza vitezei excesive cu care conducea un
autoturism BMW, dinspre Reşiţa spre
Caransebeş, şoferul Ioan M., de 23 de ani,
din Soceni, comuna Ezeriş, a pierdut controlul
volanului, a părăsit carosabilul, după
care s-a răsturnat într-o râpă,
la o diferenţă de nivel faţă de
drum de aproximativ 15 metri. Maşina s-a
rostogolit de mai multe ori iar cei doi tineri au fost
azvârliţi în afară şi
şi-au pierdut viaţa pe loc.
Tânărul din dreapta, Ovidiu Ionel N., de 28
de ani, era coleg de serviciu cu şoferul, cei doi
find nedespărţiţi. Plecaseră la
drum împreună, de la o petrecere la care era
sărbătorit tatăl unuia dintre ei.
Martorii spun că tinerii au murit pe loc, iar
în momentul producerii accidentului exista un
amănunt pe care l-au omis şi care le-ar fi
putut salva viaţa: niciunul dintre ei nu purta
centura de siguranţă.


Tatăl unuia din băieţi spune că era
petrecere de ziua lui şi că tinerii au plecat
fără să-i anunţe, ulterior primind,
telefonic, vestea producerii unui accident, dar nu a
realizat proporţiile tragediei. Impactul a fost
atât de violent încât roţile
maşinii s-au rupt, iar bucăţi din
automobil au ajuns şi la 50 de metri de locul
în care s-a oprit maşina.


Sorin Goruianu


Antoniu Mocanu



Comentarii 25

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Borcean e aproape sigur: Vela nu va candida la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Actualul edil spune însă că o dispută cu fostul edil ar fi singura bătălie adevărată pentru [...] mai multe »
În sfârşit, Reşiţa îşi oferă gratis bicicletele
REŞIŢA - Este vorba despre cele 60 de biciclete cu GPS cumpărate de municipalitate printr-un proiect derulat cu un [...] mai multe »
Măureniul va avea şi asfalt, şi canalizare
MĂURENI - Uşor-uşor, încet-încet, comuna Măureni va avea şi asfalt, şi canalizare, ne spune cu încântare [...] mai multe »
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou