Reactualizat la:

Doi tineri au fost atacaţi de urs, la Băile Tuşnad

Doi tineri au fost atacaţi de urs, la Băile Tuşnad 
Scris de D.D. - Incidentul s-a petrecut în zona centrală a oraşului. Cei doi se îndreptau spre gară, pentru a merge la Miercurea Ciuc, la serviciu. Au ajuns la spital, cu răni la picioare, faţă şi piept. Unul dintre ei a intrat direct în sala de operaţie.

Rectifica

Doi tineri au fost transportaţi, duminică dimineaţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc după ce au fost atacaţi de un urs într-o zonă centrală din oraşul Băile Tuşnad. Unul dintre cei doi tineri răniţi a fost operat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, după ce a suferit răni toracice grave. Acesta a sărit în ajutorul prietenului său care fusese atacat primul şi a sfârşit cu răni mult mai grave.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, dr. Konrád Judit, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, că unul dintre cei doi tineri a scăpat cu răni mai uşoare, după ce colegul său de serviciu a sărit să-l salveze. Acesta a fost, apoi, rănit mai grav.
„Al doilea care a sărit în ajutorul colegului a suferit mai mult. Ursul a smuls părţile moi de pe coaste, suferind răni în zona toracică. Este un caz mai grav, cel mai grav din ultima vreme. Dr. Dobrică, medicul chirurg, specialist de chirurgie toracică, l-a operat si după două ore a ieşit din sală”, a spus dr. Konrád Judit.
Pacientului nu îi este pusă viaţa în pericol. Ambii tineri au rămas internaţi în spital.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Csaba Borboly, a scris, pe contul său de Facebook, că cei doi tineri au fost atacaţi de o ursoaică ce avea doi pui. De asemenea, vineri, Csaba a scris pe Facebook, că locuitorii din Băile Tuşnad au ajuns la capătul răbdării din cauza urşilor care coboară foarte des din pădure, fiind văzuţi în fiecare zi.
SIRSA: MEDIAFAX

Taguri: , , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
O avalanșă produsă în Masivul Bucegi a surprins un grup de turiști. Un bărbat a murit
În cursul zilei de duminică, în Masivul Bucegi s-a produs o avalanșă care a surprins un grup de turiști. Din [...] mai multe »
Alerte pentru Franța și Belgia. Parisul și Bruxellesul stau pe un butoi cu pulbere
Două alerte de călătorie au fost emise de Ministerul de Externe, una pentru Franța și una pentru Belgia. Protestele [...] mai multe »
Alertă MAE pentru cetățenii români care vor să călătorească în Franța
Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe cetățenii români care se află în Franța sau care își doresc [...] mai multe »
Un polițist și-a ucis iubita cu care avea un copil, apoi s-a sinucis
Un polițist din Oravița, Caraș-Severin, s-a sinucis, nu înainte de a-și ucide iubita cu care avea și un copil. mai multe »
Guvernul amână cu încă un an restituirea donațiilor pentru Cumințenia Pământului
Dacă în 2016 Guvernul a lansat o campanie pentru cumpărarea faimoasei sculpturi ”Cumințenia Pământului”, de [...] mai multe »
Romsilva a scos brazii de Crăciun la vânzare. La ce preţ poate ajunge un pom de Sărbători
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva vinde, cu ocazia Crăciunului, peste 65.000 de pomi, din care 53.040 sunt [...] mai multe »
Sunt 23 de cazuri confirmate de infecţii cu stafilococ auriu
Încă trei bebeluşi, născuţi la Maternitatea Giuleşti şi internaţi în cadrul Spitalului „Grigore [...] mai multe »
Juncker, după întrevederea cu Dăncilă: Rămân convins că România va intra în Schengen
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a avut miercuri o întrevedere cu premierul României, Viorica [...] mai multe »
Bancnotă aniversară de 100 de lei cu imaginea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria
Banca Națională a României a introdus în circuitul numismatic, începând cu data de 1 decembrie 2018 – cu ocazia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou