Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Şi asta în mod democratic! S-a întâmplat în Consiliul Local Reşiţa, unde soarta salariaţilor municipalităţii şi ai structurilor din subordine a fost tranşată prin contre între PNL şi PSD.

Cei care pierd, adică oile, sunt angajaţii care vor rămâne şi cu salarii mai mici, şi cu posturi inferioare celor pe care le-au avut. Totul în urma unui vot legal, democratic, unde majoritatea liberală a fost de acord cu măsura, în vreme ce social-democraţii s-au dat de partea „mioarelor“, votând „contra“. Cu toată opoziţia şefului grupului PSD Mirel Sabo, care insista că măsura supusă votului este una complet ilegală, mecanismul democratic a făcut ca proiectul fie adoptat.

„În anul 2017 – din ce-mi aduc eu aminte – a fost inventat un sistem de salarizare în cadrul Primăriei Reşiţa, ne-a povestit consilierul Mirel Sabo. Aici intră nu numai angajaţii Primăriei, ci şi ai subordonatelor Primăriei şi Consiliului Local Reşiţa. A fost un sistem de salarizare inventat, împărţit pe trei categorii: A, B, C. Adică salariaţii, deşi erau pe acelaşi post, puteau avea salarii diferite. Chiar dacă erau pe acelaşi post şi aveau aceeaşi vechime, puteau avea salarii diferite din cauza acestui sistem de împărţire pe trei categorii“.

Norocoşii încadraţi ca „A“, adică mai înalţi, mai utili, mai solicitaţi, mai eficienţi, erau binecuvântaţii sistemului de salarizare. Ghinioniştii pupau doar „C“-ul. Şeful social-democraţilor din Consiliul Local Reşiţa crede că totul a început după un control al Curţii de Conturi, care a considerat ilegală împărţeala funcţionarilor dincolo de cadrul normativ.

„După ce Curtea de Conturi a găsit ilegale aceste operaţiuni, (liberalii – n.r.) vor să le repare lovind în angajaţii Primăriei. Mai exact, noi să aprobăm o salarizare unitară, iar ei, sunt puşi să vină să dea cu subsemnatul că sunt de acord să treacă dintr-o treaptă superioară într-o treaptă inferioară. Lucru care mi se pare ilegal! (…) Din ce am aflat eu, unii dintre angajaţi au contactat deja avocaţi, oamenii vor să facă plângeri penale. Acum nu ştiu nici eu exact, dar sunt discuţii. Sunt convins că sunt speriaţi şi stresaţi. E a nu ştiu câta oară când angajaţii Primăriei şi ai subordonatelor Consiliului Local trec prin astfel de probleme“, a încheiat Mirel Sabo.

Antoniu Mocanu