Reactualizat la:

Doi handbalişti, la lotul naţional

REŞIŢA – Handbaliştii Alexandru Fercea şi Alexandru Vulpe, componenţi ai echipei Liceului Teoretic „Traian Vuia“, selecţionaţi în lotul naţional de handbal juniori, au fost programaţi, în zilele de 29-30 august 2007, la Centrul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti pentru a efectua vizita medicală complexă.

Reamintim, cei doi elevi ai prof. Lucia Moruţ au participat deja, în această vară, la două turnee internaţionale, în Grecia, respectiv Austria. Însă ei au un regim special, la solicitarea prof. Lucia Moruţ.

„Băieţii sunt selecţionaţi, în mod normal, în Centrul Olimpic de Excelenţă de la Sighişoara, ne-a declarat prof. Lucia Moruţ. Dar, am convenit cu oficialii federaţiei ca ei să se pregătească la Reşiţa, urmând să participe numai la meciurile echipei naţionale”.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
S-a încheiat tabăra de gimnastică de la Reșița
REȘIȚA - Sportivi de la cele mai bune cluburi din țară s-au pregătit în această perioadă la Reșița, sub [...] mai multe »
Și fetele pot arbitra un meci de fotbal
REȘIȚA - Elena Ioana Grigoraș este un bun exemplu în acest sens. Joacă fotbal în Liga 2 la ACS Banat Girls, iar [...] mai multe »
Deplasare lungă și dificilă pentru handbaliști
REȘIȚA - CSM Reșița va întâlni joi, 21 noiembrie, de la ora 18:00, în deplasare, formația HC Dobrogea Sud. [...] mai multe »
Kickboxerii de la CSM Reșița, patru medalii la Cupa Campionilor
REȘIȚA - Kickboxerii reșițeni au reușit să obțină câteva medalii de la Cupa Campionilor, competiție ce a avut [...] mai multe »
„Bănățencele joacă fotbal” a fost un succes
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a efectuat luni, 18 noiembrie, ultimul turneu demonstrativ din cadrul proiectului [...] mai multe »
Continuă selecția copiilor pentru lupte libere
REȘIȚA - Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin a organizat Cupa „Banatului”, iar scopul acestei [...] mai multe »
Radu Bizău, medalie de argint la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - Cupa Mondială WKC la karate a avut loc la Belgrad, iar printre cei 21 de reprezentanți ai României [...] mai multe »
Karatiștii reșițeni s-au întors cu medalii de la Cupa „SHORIN RYU”
REȘIȚA - Concursul Național Școlar Cupa „SHORIN RYU”, care face parte din calendarul Ministerului Educației [...] mai multe »
Arbitrul Claudiu Gogu a fost făcut K.O. la Armeniș!
CARAȘ-SEVERIN - Partida dintre A.S. Armeniș și F.C.S. Bistra Glimboca a fost întreruptă în minutul 77 la scorul de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou