Reactualizat la:

Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi

Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi
Scris de A.M. - CARAŞ-SEVERIN – Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se declanşează o amplă operaţiune de căutare a unui bărbat declarat dispărut de familie. Acesta, în vârstă de 91 de ani, ar fi plecat de acasă în 23 martie.

„În zilele de după dispariția bărbatului au fost organizate mai multe activități de căutare, în mod repetat, la care au participat între 5 și 30 persoane, atât din cadrul ministerului cât și săteni. A fost folosit atât câinele de urmă al inspectoratului cât și un câine specializat în căutarea cadavrelor. Din păcate, fără rezultat. Pentru 20 aprilie se organizează o căutare pe o arie mult mai vastă. Vor participa peste 150 de persoane, polițiști, jandarmi, pompieri, pădurari, vânători, săteni, precum și membrii unei asociații de voluntari specializați în căutări în zone montane“, a precizat IPJ CS.

Într-un alt caz, oamenii legii au fost sesizaţi, în seara de 18 aprilie, vizavi de dispariţia altui bărbat, în vârstă de 69 de ani, din Ticvaniu Mic. Acesta plecase de acasă în aceeaşi zi, dis de dimineaţă, în pădurea din zona Agadici, fără a se mai întoarce. Ca semnalmente, oamenii legii au enumerat: 1,70 m înălțime, 70 kg, păr cărunt, ochii căprui, poartă mustață, are mâna dreaptă amputată de la umăr și are probleme auditive. În activităţile de căutare a bărbatului sunt angrenaţi poliţişti, jandarmi, pompieri şi zece voluntari. JCS-AM

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doi reținuți în cazul scandalului din Catanga
REȘIȚA - Lucrătorii Poliției Municipiului Reșița au continuat astăzi cercetările în cazul sesizat prin 112 în [...] mai multe »
Aleşii judeţului au „constatat“: Ardeţ nu mai conduce Muzeul din Caransebeş!
CARAŞ-SEVERIN - Dincolo de acuzele că decizia ar fi una politică stă o evaluare în urma căreia arheologul Adrian [...] mai multe »
S-au rătăcit cu vitele pe munte
CARAŞ-SEVERIN - Trei persoane care doreau să ducă o cireadă de vaci pe munte au anunțat joi seară, în jurul orei [...] mai multe »
Reşiţa a investit în prima şcoală de rezervă
REŞIŢA - Peste 300.000 de lei, atât valorează lucrările la un fost liceu, actualmente corp al universităţii, [...] mai multe »
Ne vedem duminică, la vot!
CARAŞ-SEVERIN - Aşa îşi încheia prefectul judeţului, Matei Lupu, cuvintele după una dintre şedinţele de lucru [...] mai multe »
Neamţul va vota la Bozovici
CARAŞ-SEVERIN - Şi, culmea, nici nu va lua buletine pentru Referendum, ci doar pentru Europarlamentare. Este vorba [...] mai multe »
Caraşul şi-a deschis „Porţile Poeziei“ pentru a noua oară
REŞIŢA - Momentul festiv al deschiderii celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Porţile Poeziei“ [...] mai multe »
De ce nu intră autobuzul în staţie?
REȘIȚA - După prânz, ora 15.45... staţia de autobuz din faţa Agenţiei de Șomaj. De ce nu intră autobuzul în [...] mai multe »
Premieră în județ! Grefă de piele la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Totul a fost posibil prin proiectul derulat de Rotary Club, alături de parteneri din Belgia, Austria, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou