REŞIŢA – Cele mai importante sume revin programelor de doctorat, restul împărţindu-se între licenţă şi master.
Subfinanţarea continuă să rămână o problemă, inclusiv atunci când este vorba despre învăţământul superior. Iar modul în care se face plata în funcţie de numărul de studenţi nu face decât să agraveze situaţia produsă de scăderea constantă a tinerilor aspiranţi la studiile superioare.
Spre exemplu, Reşiţa are 2.200 de studenţi, adică aproximativ jumătate din ceea ce avea în anul 2010, când a fost înregistrat cel mai mare număr de studenţi din istoria Universităţii Eftimie Murgu – 5.100.
„Noi am scăzut la jumătate, universităţile mari au scăzut şi la a treia parte, dacă nu mai mult, spune prof.univ.dr.ing. Doina Frunzăverde, rectorul UEMR. Este, desigur, o scădere foarte mare, dar comparativ cu alte instituţii nu este ceva care să devină dramatic. Mi s-a părut dramatic în valoare absolută. Şi, sigur, este foarte greu de aflat cât a scăzut la alţii, pentru că pe niciun site, la nicio universitate, nu se găsesc informaţii despre numărul de studenţi. În ceea ce priveşte CNFIS-ul (Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior – n.r.), unitatea de finanţare, am văzut că printre criteriile pe care le propun pentru finanţare pentru anul viitor, în finalul metodologiei propuse, au introdus şi două pagini care cuprind lista documentelor care în mod obligatoriu trebuie să fie publice. Pentru că se pare că nici dânşii nu au posibilitatea de a face previzini şi de a face calcule, pentru că nimeni nu-şi mai postează aceste detalii. Poate doar Babeş-Bolyai, pentru că este cea mai mare universitate din România, dar din moment ce recrutează în Caraş-Severin, mă gândesc că nici ei nu mai au acelaşi număr de studenţi pe care l-au avut în urmă cu zece ani. În orice caz, faptul că Babeş-Bolyai, Universitatea de Vest, Universitatea Politehnica din Timişoara au avut echipe de recrutare în Caraş-Severin, au deschis centre de înscriere în Reşiţa şi în oraşele mari, nu numai din Caraş-Severin – au avut şi în Mehedinţi –, este clar că sunt probleme. Faptul că nu apare cifra chiar la nicio universitate spune multe“. Mai ales atunci când sistemul este finanţat în funcţie de numărul de studenţi.
„Nu apare costul pe student echivalent unitar, indicatorul care spune dacă risipeşti sau nu din punct de vedere economic, în comparaţie cu ceilalţi, a precizat rectorul Doina Frunzăverde. Noi cunoaştem că, pentru licenţă, CNFIS-ul a acordat 2.221 de lei pe student echivalent unitar în acest an, cu mici variaţii, în funcţie de universitate, dar nu ştie nimeni cât a fost costul mediu pe student echivalent unitar, la care ei se raportează. Pentru că dacă vorbeşti de universităţi de stat, trebuie să te raportezi şi la un cost atunci când faci o metodologie de finanţare. În 100 de pagini de tabele şi grafice colorate nu am găsit nici măcar un cuvânt despre cât este costul. Şi acest cost este un indicator sintetic al exerciţiului bugetar şi prin lege suntem obligaţi să punem pe site aceste informaţii. Nu am găsit, poate or fi postat. Fiecare trebuie să pună pe site-ul universităţii raportul rectorului, împreună cu care noi postăm şi exerciţiul bugetar în detaliu şi indicatorii sintetici. Din punctul meu de vedere, cel mai sugestiv este acest cost, întrucât celelalte investiţii se realizează pe proiecte. Degeaba faci cerere la minister dacă nu primeşti bani. Dar felul cum cheltuieşti banii pe student, cât te costă profesorii, rechizitele, cheltuielile curente, deplasările, toate acestea se includ în acest cost, pe unitate. Unitatea de măsură este studentul echivalent unitar. 1 este studentul de la licenţă la Studii Economice; pentru Inginerie şi Sport se multiplică; sunt programe unde sunt costuri mai mari. A fost 1,7 la Inginerie, 1,84 la Sport, dar unitatea de măsură este studentul echivalent unitar. La master e 2, se înmulţeşte cu 2, la doctorat se înmulţea înainte cu 4, iar acum se ajunge şi la de zece ori finanţarea studentului de la licenţă. Consider că nu este normal pentru că noi în primul rând trebuie să avem specialişti pregătiţi să facem învăţământ de masă. Şi pentru doctorat se pot şi atrage fonduri din activitatea de cercetare doctorală. Anul acesta au fost finanţări foarte, foate mari pentru doctorat. Din totalul finanţării se taie felia foarte mare – o treime din tort, dacă nu mai bine – pentru doctorat, iar din ce rămâne se împarte pe master şi pe licenţă. Din ceea ce ştiu, metodologia nouă chiar reduce din finanţarea la master, de la 2 la 1,7. Practic banii importanţi merg către doctorat. Nu ştiu dacă chiar este normal aşa“.