Reactualizat la:

Doar liderul postasilor a pichetat Prefectura!

Doar liderul postasilor a pichetat Prefectura!
REŞIŢA – Preşedintele filialei cărăşene a Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România a depus o notificare la prefectul Silviu Hurduzeu.

Rectifica

Deşi la nivel naţional fuseseră anunţate pichetări ale prefecturilor din toate judeţele, în Caraş-Severin singurul care a ajuns în Centrul Civic al Reşiţei, miercuri, a fost Ion Răitaru, liderul de sindicat.

„Colegii mei se simt ameninţaţi de directorul companiei şi de aceea am decis să fiu singurul expus. Am înmânat domnului prefect o listă cu principalele noastre nemulţumiri, care sperăm să ajungă atât pe masa Guvernului cât şi la urechile directorilor Companiei Naţionale Poşta Română. Urmează mitinguri în Bucureşti în weekend ca să nu afectăm acordarea pensiilor. Mişcări sindicale vor mai fi, deoarece există presiuni din partea conducerii atât la adresa sindicaliştilor cât şi a lucrătorilor. Avem probleme legate de negocieri, salarii, resursa umană şi dotarea lucrătorilor noştri”, a precizat Răitaru.

În scrisoarea pe care sindicalistul a înmânat-o prefectului în numele a 250 de sindicalişti cărăşeni se specifică faptul că veniturile lucrătorilor scad constant, lună de lună, managementul este „cel mai slab”, infrastructura informatică este uzată, se pierd contracte etc.

„Efectele atitudinii directorilor de la Bucureşti sunt epuizarea fizică şi psihică a salariaţilor, servicii poştale de proastă calitate din pricina puţinilor angajaţi, pierderea clienţilor. Solicităm anularea, în instanţă, a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate. Acceptăm şi un control pentru a se vedea dacă ceea ce am spus este adevărat”, a mai precizat Răitaru.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou