Reactualizat la:

Doar avocatii nu circula gratuit prin Caransebes

Doar avocatii nu circula gratuit prin Caransebes
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ – De luni, 4 aprilie, pe străzile Caransebeșului va fi reluat transportul public de călători.

 (1 comentariu)

Rectifica

Cele patru autobuze și două microbuze vor circula timp de o lună de zile experimental, pentru ca municipalitatea să preia de la cetățeni toate propunerile și sugestiile care pot duce la îmbunătățirea serviciului de transport public. „Pentru a ne organiza cât mai bine, luna aprilie va fi o lună de transport experimental, pentru ca oamenii să poată obține legitimațiile de călătorie gratuită, dar și pentru ca să măsurăm exact frecvența și nivelul de folosire a mijloacelor de transport, astfel încât toate nevoile cetățenilor să poată fi aplicate în organizarea pe care Transal Caransebeș, operatorul de transport în comun, o va aborda începând cu luna mai”, a declarat primarul Marcel Vela.

Municipalitatea a decis ca foarte multe categorii de persoane să beneficieze de gratuitate la transportul public de călători. Trebuie doar ca aceste persoane să obțină legitimațiile de transport gratuit emise de către Transal Urbis, la sediul din strada Gen. Moise Groza, nr. 4, zilnic între orele 07-15. „Este vorba de veterani și văduve de veteran de război, luptători cu rol determinant în Revoluția din Decembrie 1989, persoane încadrate în orice grad de handicap, asistenții și însoțitorii acestora, persoane persecutate din motive politice, donatori de sânge, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, minori, elevi, studenți, șomeri, persoane cu venitul, pe membru de familie, mai mic decât salariul minim pe economie, salariați din sistemul sanitar, salariați din sistemul de învățământ, salariați din sistemul de asistență socială, salariați din sistemul bugetar, salariați ai cultelor religioase, salariați ai ONG-urilor, salariați ai instituțiilor culturale și sportive, salariați ai societăților comerciale care au investit în Caransebeș și au creat minim trei locuri de muncă”, se precizează în hotărârea Consiliului Local. Legitimațiile pentru aceste categorii de persoane se eliberează în mod gratuit, în baza fotocopiei după cartea de identitate sau carnetul de elev, a fotocopiei după legitimația emisă de instituțiile abilitate în domeniu, adeverința de venit emisă de Administrația Finanțelor Publice sau adeverință de salariat și cea privind numărul de angajați al investitorului.

Aleșii locali au dat undă verde pentru şase trasee pe care vor circula mijloacele de transport: Linia 1 Pod Sebeș – Zona Industrială 2 (TMD), Linia 1a Pod Sebeș – Pipirig, Linia 2 Pod Sebeș – Balta Sărată, Linia 3 Pod Sebeș – Jupa, Linia 3a Pod Sebeș – Gară, Linia 4 Pipirig – Triaj, Linia 4a Pipirig – Gară, Linia 5 Pipirig – Spital, Linia 6 Pipirig – Valea Cenchii. Potrivit conducerii Transal Urbis, primele trei trasee sunt deservite de autobuze, iar restul de microbuze. „Sperăm ca transportul în comun să rezolve nevoile și solicitările cetățenilor în toate zonele municipiului deoarece avem linii organizate în toate direcțiile, către toate cartierele, și mai mult decât atât, avem linii care merg până la zonele industriale pentru a veni și în întâmpinarea cetățenilor care lucrează în fabricile din Caransebeș. Cred că doar avocații nu beneficiază de gratuitate, dar aceștia nu folosesc mijloacele de transport în comun”, a adăugat primarul Marcel Vela.

Pentru cei care nu beneficiază de gratuitate, tariful unui bilet este de 2 lei pentru o călătorie, un abonament lunar pe toate liniile costă 50 de lei, iar o legitimație zilnică 5 lei. Mai trebuie spus că noile mijloace de transport vor fi dotate cu Internet wireless și cu camere video pentru protecția călătorilor, dar și cu sistem GPS, necesar pentru a se ști în orice moment locul în care se află mijloacele de transport sau dacă programul de circulație este respectat.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Desfasurare de forte in Piata Tricolorului
REŞIŢA - Ziua Poliţiei Române a prilejuit o serie de manifestări în Piaţa Tricolorului, în special spre bucuria [...] mai multe »
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, vine duminica la Racasdia
RĂCĂŞDIA - Primăria comunei Răcăşdia se pregăteşte intens pentru cea de-a XXXV-a ediţii a Marelui Târg de [...] mai multe »
Alti 25 de migranti prinsi la Frontiera de vest
GRĂDINARI - Nu mai puţin de 25 de cetăţeni străini au fost prinşi în dimineaţa de vineri, 24 martie, în zona de [...] mai multe »
Caras-Severinul are buget
CARAȘ-SEVERIN - În ședința ordinară din 23 martie, consilierii au votat bugetul Consiliului Județean [...] mai multe »
CSM Resita, victorie pentru Gigi Roua
REȘIȚA - Rosso-nerii vor juca sâmbătă cu gândul la legendarul maseur din Valea Domanului. mai multe »
Intre datorie si pasiune
REŞIŢA - Cele două se pot împăca bine, după cum a demonstrat-o, din nou, comisarul de poliţie Flavian Savescu, [...] mai multe »
Lipsa permisului i-a rapit libertatea
CARANSEBEŞ - Un tânăr de 24 de ani, din Caransebeş a ajuns după gratii după ce a fost condamnat la închisoare [...] mai multe »
Chemarea la rugaciune, mai puternica
BREBU - Credincioșii și obștea Mănăstirii Brebu din județul Caraș-Severin își vor îndrepta pașii la sfintele [...] mai multe »
Nu s-a putut pana in iunie
REȘIȚA - Deși directorul Teatrului de Vest din municipiu, Nicolae Dumitru Vlădulescu, și-a depus demisia la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou