Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Bucuria majorării pensiei cu o medie de 63 de lei e trăită doar de cei care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011.

Cresc pensiile. A fost ştirea săptămânii, anunţul ministrului Muncii făcând rapid înconjurul ţării. Dar asta nu înseamnă că trebuie să se bucure toţi pensionarii. Pentru că numai 7% dintre ei vor primi, luna aceasta, mai mulţi bani la pensie.

E vorba de cei care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011, până la 22 ianuarie 2013. Ce a determinat această majorare? Recalcularea indicilor de corecţie pe anii 2011, 2012 şi pe primele 22 de zile din 2013. La originea acestor recalculări stă demersul a trei pensionari arădeni care, la începutul lunii noiembrie, au reuşit să determine decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţionale unele dispoziţii ale OUG 1/2013. Această decizie are efecte la nivelul întregii ţări.

În consecinţă, la finalul lui 2013, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care stabileşte că indicele de corecţie pe 2011 este 1,12 (faţă de 1,06 cât era înainte), iar pe 2012 şi primele 22 de zile din 2013 este de 1,17 (faţă de 1,06). Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării noilor indici de corecţie, se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013.

Efortul bugetar necesar acoperirii acestor diferenţe este mare. La nivel naţional, majorarea medie este de 63 de lei. Cei care primesc pensia pe card au putut constata deja majorarea, ceilalţi o vor sesiza zilele următoare, când o aduce poştaşul.

Lidia Almăjanu