Reactualizat la:

DNA a facut perchezitii la Ciclova

DNA a facut perchezitii la Ciclova
Scris de Nina Curița - CICLOVA ROMÂNĂ – Procurorii anticorupţie de la DNA Timişoara, ajutaţi de jandarmi, au percheziţionat primăria şi casa primarului Puiu Percea.

 (1 comentariu)

Vineri dimineaţa, liniştea comunei de lângă Oraviţa a fost tulburată de descinderile procurorilor anticorupţie. Oamenii legii au ajuns atât la Primăria Ciclova, cât şi la casa primarului. Căutau documente. Asta ne-a spus chiar primarul Puiu Percea.

Întrebat dacă percheziţiile aveau vreo legătură cu dosarul APIA, în care fiul său este acuzat că ar fi luat terenuri în concesiune de la Primărie şi ar fi solicitat subvenţii, edilul ne-a spus că nu. „Procurorii ne-au solicitat nişte documente, hotărâri ale Primăriei, eliberate în ultimii doi ani, iar noi am întârziat să le trimitem. Nu ştiu exact motivul percheziţiilor, adică ce infracţiuni ar viza, pentru că domnii procurori doar au făcut proces verbal, au ridicat acte şi au plecat. Şi nu, nu au legătură cu APIA, acel proces este deja pe rol în instanţă. Este vorba de altceva, dar vom afla cu siguranţă“.

Deşi presa susţinea că primarul şi fiul său ar fi fost duşi la DNA Timişoara după percheziţii, primarul Puiu Percea ne-a spus vineri, la orele 17.30, că se află în faţa casei. „Nu am fost dus la audieri, sunt în faţa locuinţei mele din Ciclova“, ne-a mai declarat edilul.

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cititorii CAON, revoltati de taierile din padurile carasene!
CARAȘ-SEVERIN - Un cititor fidel ne-a trimis pe adresa redacţiei câteva imagini de pe drumul spre Semenic, cuvintele [...] mai multe »
15 turisti rataciti pe Tarcu! Salvamontistii, misiune cu succes!
MUNȚII ȚARCU - Acțiune dificilă a salvamontiștilor de pe Muntele Mic sâmbătă seara: nu mai puțin de 15 persoane [...] mai multe »
Vremea recoltei in serele Resitei
REŞIŢA - După decizia administraţiei locale de a schimba ce se produce în sere, justificată de raţiuni tehnice [...] mai multe »
Anul acesta, mierea e mai multa si mai ieftina
REŞIŢA - Iar cei mai câştigaţi, spune preşedintele Cooperativei „Prisăcarii Hercules“, sunt apicultorii care [...] mai multe »
Cetatea Sf. Ladislau are constructor
CORONINI - După încercări repetate în găsirea unei firme interesate de restaurarea ruinelor, conducerea Primăriei [...] mai multe »
500 de romani si sarbi au plantat 34 de copaci la Oravita
ORAVIŢA - Români și sârbi, parteneri de proiecte, locuitori ai orașului Oravița, reprezentanți ai corpului [...] mai multe »
100 de momente esentiale din istoria romanilor
REŞIŢA - Azi, 21 septembrie, de la ora 16, Studioul Teritorial Radio România Reşiţa vă invită la lansarea [...] mai multe »
Carasenii, tot mai stresati si mai bolnavi
REŞIŢA - O analiză a dinamicii bolilor cronice, realizată în intervalul 2012 – 2017, arată că aproape jumătate [...] mai multe »
Si vicele CJ, Ionut Popovici, cere demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Acesta susţine că multe primării din judeţ nu au bani nici de salarii pentru că nu au primit nimic [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou