Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Universitatea reşiţeană şi Muzeul Cineastului Amator invită cinefilii la seria de filme documentare KineDok powered by One World Romania.

KineDok este un program internațional de distribuție alternativă de film documentar, demarat în 2015 de Asociația One World Romania. În cadrul celei de-a treia ediții, 16 documentare incitante vor fi proiectate în peste 25 de spații neconvenționale din fiecare țară participantă la program: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, România, Polonia, Norvegia și Bulgaria. O parte importantă din misiunea KineDok este de a merge în orașele mici și de a folosi spiritul local al galeriilor sau al altor locuri populare. Aceste locații oferă o alternativă pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă intimă în care vizionarea și dezbaterea unor probleme curente, alături de regizori și experți, devine o experiență.

„Partenerii programului – organizații din opt țări printre care și One World Romania – cred că există oameni care au povești și ele trebuie spuse. Iar filmul documentar este o metodă potrivită de a le da glas. La noi, sunt oameni care vor să consume altceva decât mainstream și există și documentare foarte bune – dar nu există săli și nici răgazul pentru ca acești oameni și aceste filme să se întâlnească. De aceea, KineDok aduce filmele – uneori însoțite de regizori, protagoniști sau experți cu care să poți discuta – la cafeneaua, biblioteca, muzeul sau instituția de învățământ de lângă tine. Prima proiecţie KineDok powered by One World Romania la Reșița va avea loc sâmbătă, 29 aprilie. De la ora 21.00, în curtea Universității «Eftimie Murgu» va fi proiectat documentarul norvegian «Plimbare sub clar de lună cu bunicul», în regia lui David Alræk. Proiecția se va realiza în interior în cazul unor condiții meteorologice nefavorabile“, ne informează prorectorul Cristian Chioncel.

Programul proiecţiilor (toate de la ora 21.00) este următorul: Plimbare sub clar de lună cu bunicul – în 29 aprilie; Doar o răsuflare – în 20 mai; Cinema, Mon Amour – în 8 iunie; Turism! – în 8 iulie; Copiii lui Cain – în 30 septembrie; Ceață peste râu – în 7 octombrie; Ordine de sus & Aceia – în 18 noiembrie; Cambridge – în 9 decembrie.