Reactualizat la:

Dispozitive medicale în rate

Dispozitive medicale în rate
REŞIŢA – Capitolul dispozitivelor şi echipamentelor medicale rămâne oaia neagră a bugetului sănătăţii.

 (4 comentarii)

Rectifica

Dispozitivele şi echipamentele medicale continuă să rămână o problemă pentru sistemul cărăşean de sănătate, care continuă să fie vitregit de sumele necesare pentru acest capitol. Faţă de acum doi-trei ani, când Casa Judeţeană de Sănătate a ajuns în impas, nemaiputând asigura nici măcar urgenţele, anul acesta stăm ceva mai bine.

Mirela Zeman, preşedintele-director general al CJAS Caraş-Severin, spune că aveam o listă de aşteptare pe care trenau cazuri de anul trecut, din august. Şi asta pentru că şi în 2009, bugetul alocat iniţial, de 8,88 miliarde de lei vechi, s-a dovedit insuficient, deja fiind făcută o propunere de rectificare prin care s-au solicitat încă 4 miliarde.

„Cu fondurile de anul acesta am mai acoperit o parte din lista de aşteptare, la 1 mai pe aceasta figurând un număr de 629 de persoane, valoarea totală a dispozitivelor necesare fiind de 5,77 miliarde de lei vechi“, a precizat Mirela Zeman. Pe lângă dispozitivele necesare menţinerii vieţii – saci de colostomie, de urostomie şi aparatele de administrare continuă cu oxigen, pentru care Casa a rezervat o parte din buget – care vor fi asigurate până la sfârşitul anului, instituţia a mai acoperit cererile depuse pentru un număr de 131 de copii – în special proteze pentru membrele inferioare, superioare, încălţăminte specială, fotolii rulante şi alte dispozitive de care aveau nevoie, aceştia având prioritate.

Au mai fost soluţionate solicitările unui număr de trei persoane care erau la a doua protezare – prima proteză fiind provizorie, mult mai costisitoare şi care poate fi utilizată o perioadă redusă de timp, în funcţie de caracteristicile şi de rezultatele folosirii acesteia urmând să fie făcută a doua proteză, care are costuri mult mai reduse şi poate fi întrebuinţată mai mult timp.

Şi-au mai primit dispozitivele alte opt persoane care au depus cereri pentru proteze auditive, printre care se numără studenţi şi salariaţi cărora le erau indispensabile pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Ulterior, în funcţie de fondurile disponibile, cazurile de pe lista de aşteptare au fost soluţionate în ordinea cronologică a numărului de înregistrare. În urma acestei operaţiuni, şi-au mai primit dispozitivele alte 219 persoane, fiind acoperită astfel lista de aşteptare întocmită pe perioada 1 august-30 noiembrie 2008.

Aşadar, pe lista de aşteptare de acum se află cazuri nerezolvate din decembrie. Trebuie precizat faptul că, în sistemul actual, caz „rezolvat“ nu înseamnă suportarea dispozitivului din banii de asigurare, ci doar acoperirea parţială a costurilor. Spre exemplu, în cazul unei proteze auditive, care costă aproximativ 10 milioane de lei vechi, doar 8 milioane sunt suportate de către Casă.

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Statiunea de pe Cerna hulita, dar si solicitata
BĂILE HERCULANE - Asta datorită bazelor de tratament luate vara cu asalt de turiştii din întreaga ţară, dar şi de [...] mai multe »
Cea mai mare suprafata agricola din judet este lucrata de privati
CARAȘ-SEVERIN - Din cele 28.362 de hectare recoltate vara aceasta, numai 5.882 de ha au fost muncite de agricultorii [...] mai multe »
Maimutele cu mantie, cele mai noi atractii la Zoo Resita
REŞIŢA - Reprezentanţii municipalităţii ne informează că au fost aduse exemplare noi pentru colecţia de animale [...] mai multe »
55 de kilometri de drumuri inchise in judet! La iarna!
CARAŞ-SEVERIN - În şedinţa ordinară de la finele lunii trecute, Consiliul Judeţean a aprobat proiectul de [...] mai multe »
Pensionarii fericiti care pleaca la bai
REŞIŢA - Potrivit alocărilor automate realizate de Casa Judeţeană de Pensii, în baza punctajelor obţinute, în [...] mai multe »
Cum va arata Govandariul cu noul tramvai
REŞIŢA - Specialiştii implicaţi în proiect au pus la dispoziţia publicului un clip care arată cum se va schimba [...] mai multe »
Ghinion pentru spargatorii de autobuze!
REŞIŢA - „Dumnezeu ne-a ajutat şi s-a spart luneta exact la autobuzul cu camere. Şi avem filmarea, avem dovada [...] mai multe »
Autobuzele Resitei fac un pas inainte
REŞIŢA - Mijlocul lui august marchează momentul introducerii autotaxării la Reşiţa. Sistemul va fi funcţional [...] mai multe »
Salonul Diva B & G te scapă de neplăcerile verii!
ADVERTORIAL. Foliculita de piscină, inflamație a foliculului pilos însoțită de o erupție pustuloasă, apare [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou