REŞIŢA – Cei mai mulţi dintre cărăşenii care s-au angajat în 2014 trecuseră de o anumită vârstă şi aveau de întreţinut o familie…
Se spune deseori că foamea este cel mai bun bucătar, iar lucrurile par să stea la fel şi atunci când vorbim despre angajări. Iar cifrele o demonstrează cel mai bine. Astfel, potrivit unei raportări existente în luna noiembrie 2014, în Caraş-Severin se angajaseră, în decursul întregului an, 37 de absolvenţi indemnizaţi, trei persoane cu handicap şi două persoane aflate în prag de pensionare, în timp ce şapte persoane s-au angajat într-o altă localitate, iar alte 32 s-au mutat pentru acest lucru. În schimb, la capitolul părinţi singuri, trecuţi de o anumită vârstă, numărul angajărilor a ajuns la cota 312! Este vorba despre încadrarea în muncă a şomerilor în vârstă de peste 45 ani sau şomeri unici susţinători ai familiilor monoparentale. În cazul lor, agentii economici care le dau o şansă pot beneficia, lunar, timp de un an, de câte 500 de lei, cu obligaţia să-i păstreze ca angajaţi cel puţin 18 luni. De asemenea, pentru a beneficia de aceşti bani, între firmă şi angajat nu trebuie să fi existat raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii doi ani.
Pentru această subvenţie, potrivit raportării de la nivelul lunii noiembrie 2014, în judeţ se achitaseră 486.230 lei, bani aferenţi persoanelor angajate în 2014, precum şi 516.836 lei, bani achitaţi tot în 2014, dar aferenţi angajărilor operate în 2013. Ceea ce înseamnă, în total, 1.003.066 lei.
Şi dacă am văzut câte persoane au fost nevoite să se angajeze în disperare de situaţie, pentru a-şi susţine o familie, iată că în doar o singură lună, la nivel de judeţ, 61 de persoane cu drept de muncă au cerut adeverinţe noi pentru a se înscrie la coada ajutorului social. Asta pe lângă alte 1.332 de persoane din judeţ care s-au dus doar să-şi reînnoiască „abonamentul“ la mila Guvernului…