Reactualizat la:

Discutii aprinse pentru paduri

Discutii aprinse pentru paduri
CARAŞ-SEVERIN – Mai mulţi primari cărăşeni au ridicat probleme legate de tăierea arborilor din proprietăţile private, subliniind faptul că normele în vigoare împiedică proprietarii să se bucure de materialul lemnos. Discuţiile au venit în urma prezentării pe care Direcţia Silvică a făcut-o marţi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural pe luna în curs. „Ce facem dacă oamenii au o pădure care se întinde pe 30 sau 50 de ari? Recoltează un ciot pe an? E imposibil să murim de frig cu pădurea noastră alături…“, spunea Marian Vlasici, primarul comunei Lupac.

Rectifica

Acesta a fost imediat secondat de către alţi doi edili, Mihai Radan (Caraşova) şi Ion Iacob Damian (Vermeş). Răspunsurile primite au vizat clar actele normative în vigoare.

Primarul de Vermeş consideră că marcarea, potrivit legii, a unui metru cub de material lemnos pentru recoltat, într-un an, pe un hectar de pădure, duce la situaţii ilare. „Am urcat pe dealuri şi, după ce a fost marcat un singur arbore, ni s-a spus «Gata, am finalizat marcarea!»“, povesteşte Damian. Răspunsul a venit din partea reprezentantului Direcţiei Silvice, Mihai Bona: „În lege este prevăzut acel metru cub de recoltat anual, pe hectar. În cazul în care proprietarul are amenajament silvic, i se marchează conform prevederilor acelor amenajament. Am avut cazuri care s-au dus până în «Cuca Măcăii» şi au marcat un singur arbore, jumătate sau un sfert de metru cub. Asta este legislaţia“, a amintit Bona.

Acesta a mai precizat că există fâneţe, cu consistenţă arboricolă sub 0,4, ce pot fi defrişate fără marcare, neîndeplinind condiţiile pentru a fi pădure. În baza unui act normativ mai vechi, proprietarul putea să-şi facă un studiu sumar de amenajare, care a fost aborgat, fiind valabil doar cu cei care au peste 100 de hectare, în Caraş-Severin fiind numai doi sau trei asemenea proprietari. „Proprietarii de păduri trebuie să înţeleagă că nu pot tăia după bunul plac. Nu dorim ca în judeţul nostru să ajungem la defrişări masive. Tăierile ilegale de arbori trebuie împiedicate. În ritmul în care primarii ar dori să se taie pădurile, în zece ani n-am mai avea păduri în judeţ“, a subliniat prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu.

În sprijinul asocierii a venit şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni, care a amintit că are o experienţă în domeniu de peste 20 de ani, legat de retrocedările pădurilor. „Este un cod silvic ce trebuie respectat. Amenajamentul poate fi făcut cu succes doar prin asociere. Iar finanţări vor primi în următoarea perioadă doar asociaţiile. M-aş referi şi la retrocedare, legat de reînfiinţarea Comunităţii de Avere şi vom demara această activitate, pentru că este păcat pentru suprafaţa care se întinde de la Marga la Lăpuşnic sau Moceriş. Acest lucru ar duce la cote egale între proprietatea privată şi Regia Naţională“, a precizat Ghiorghioni.

Reprezentantul Direcţiei Silvice a mai adăugat, legat de iniţiativa anterioară de reînfiinţare a Comunităţii de Avere, că „intervenţia Direcţiei Silvice a dus la câştigarea procesului cu Comunitatea, pentru că nu s-au făcut paşii necesari. În viitorul apropiat sperăm că se rezolvă“, a amintit Bona.

Potrivit prezentării făcute de către Direcţia Silvică a judeţului Caraş-Severin, în ceea ce priveşte retrocedările, în baza Legii 18 din 1991 au intrat în posesia persoanelor fizice 7.979 hectare de pădure, pe Legea 1 din 2000 – 33.498 ha (3.650 ha ce au intrat în posesia persoanelor fizice, 7.739 ha – forme asociative, 298 ha- unităţi de cult şi 21.811 ha – unităţi administrative). Pe Legea 247 din 2005 au fost retrocedate 4.325 de hectare de suprafeţe împădurite. Faţă de suprafeţele validate de către comisia judeţeană de fond funciar, nu au fost predate 694 ha pe Legea 1 din 2000 şi 1.117 ha la Legea 247 din 2005.

„Pe măsura soluţionării dosarelor aflate pe rol la instanţele judecătoreşti, aceste suprafeţe vor fi retrocedate foştilor proprietari, în cazul în care, prin hotărâri definitive şi irevocabile se va da câştig de cauză acestor persoane“, se specifică în materialul prezentat.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Catolicii caransebeșeni au primit vestea Învierii!
CARANSEBEȘ - Sute de credincioși au venit la Biserica Romano-Catolică din centrul municipiului ca să ia Lumină! mai multe »
Alaiul primăverii a celebrat anotimpul renaşterii
REȘIȚA - Cea de-a XXXVIII-a ediţie a manifestării a reunit la Reşiţa, în 20 şi 21 aprilie 2019, peste 1000 de [...] mai multe »
Vă rugăm să ne ajutați!
BĂILE HERCULANE - Acestea au fost cuvintele exprimate de doi turişti rătăciți în apropierea stațiunii Băile [...] mai multe »
Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se [...] mai multe »
DN6, închis două nopţi, lângă Teregova
TEREGOVA - În nopțile de 22 spre 23 aprilie şi de 23 spre 24 aprilie, între orele 0.00 şi 3.00, DN6 va fi închis, [...] mai multe »
Zece mii de joburi și un miliard de euro în zona de Vest!
VEST - Acesta este bilanțul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, care a marcat în cadru oficial, joi, 18 [...] mai multe »
Donație Rotary pentru spital: două monitoare la Pediatrie! Urmează un dermatom!
CARANSEBEȘ - Clubul Rotary Caransebeș a venit iarăși cu aparatură nouă la spital, în cadrul proiectului pe care-l [...] mai multe »
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou