Reactualizat la:

Directorul Oracle România, urmărit penal de DNA pentru că ar fi luat mită

Directorul Oracle România, urmărit penal de DNA pentru că ar fi luat mită © foto: arhivă
Scris de A.M. - Sorin Mîndruțescu, directorul filialei din România a companiei Oracle, a fost pus sub urmărire penală de către DNA, acesta fiind acuzat că a luat mită aproape 1 milion de euro de la mai multe firme de IT.

Oracle Corporation este una dintre cele mai cunoscute și importante companii multinaționale din domeniul IT, situându-se din punct de vedere al veniturilor pe locul trei după Microsoft și IBM.

Compania este prezentă și în România, aceasta fiind condusă de Sorin Mîndruțescu, care acum este anchetat penal pentru că ar fi luat mită cca. 870.000 de euro de la mai multe firme IT, relatează HotNews.

DNA a anunțat în dimineața zilei de joi, 8 august, că a fost începută acțiunea penală în cazul directorului general al Oracle România, el fiind acuzat pentru 8 fapte de luare de mită.

Cum proceda Mîndruțescu? Se pare că lua mită de la reprezentanții unor firme din domeniul IT, oferindu-le produse Oracle la prețuri mai avantajoase, astfel încât aceste firme să poată participa la licitații cu instituții ale statului, instituții precum ANAF, ROMATSA, Oficiul Național al Registrului Comerțului etc. Obținând produsele Oracle la prețuri mai avantajoase, firmele puteau câștiga licitațiile.

Sorin Mîndruțescu declară că totul nu este decât o ”neînțelegere”, pe care speră că avocații lui o vor lămuri.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
CEx cu scântei în PSD: Ana Birchall și Cozmin Gușă au fost excluși!
Președintele PSD Viorica Dăncilă a anunțat, după ședința CEx a PSD, că membrii comitetului au luat decizia de [...] mai multe »
O familie a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş – Turda
O familie din Alba Iulia care a dat în judecată CNAIR şi constructorii lotului 1 al autostrăzii A10 Sebeş Turda, [...] mai multe »
Zeci de kilograme de cannabis, descoperite în rezervorul unui tir din Capitală
Trei cetăţeni străini au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri, după ce procurorii DIICOT şi [...] mai multe »
Klaus Iohannis refuză o dezbatere directă cu Viorica Dăncilă
Klaus Iohannis refuză provocarea lansată de stafful de campanie al Vioricăi Dăncilă de a participa la o dezbatere [...] mai multe »
Primul anunț făcut de USR-PLUS după înfrângere: „Întreaga noastră susținere merge la Klaus Iohannis”
Candidatul din partea USR-PLUS la alegerile prezidențiale de duminică, Dan Barna a făcut primele declarații după [...] mai multe »
EXIT POLL | Iohannis 39%, Dăncilă 22,5%, Barna 16,4%
Mircea Diaconu 7,9%, Theodor Paleologu 6,1%. Ceilalți candidați au obținut sub 5%: Kelemen Hunor – 3,9%; Ramona [...] mai multe »
Alegeri prezidențiale 2019: prezența la vot
Tion vă va ține la curent cu prezența la vot, atât în județul Timiș, cât și la nivel național, pe întreg [...] mai multe »
Iulian, băiețelul dispărut de la Pecineaga a fost găsit mort
Băiețelul de numai 8 ani a fost găsit mort într-unul dintre bazinele de dejecţii ale complexului de porci din Pecineaga. mai multe »
A dispărut candidatul Ninel Peia. IPJ Cluj confirmă dispariția!
Candidatul la Preşedinţia României Ninel Peia este dat dispărut de Poliţie, după ce a plecat în cursul nopţii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou