REŞIŢA – Această întrebare se ridică în mintea oricărui tânăr care, după absolvire, are primul impact cu piaţa muncii.Piaţa muncii postdecembriste a trecut printr-o serie de modificări notabile, printre cei mai afectaţi numărându-se tinerii absolvenţi care, indiferent de media cu care şi-au încheiat studiile sau de nota de la licenţă, nu mai beneficiau de repartiţie pe un loc de muncă sigur. Şi în cele mai multe cazuri, primul impact al acestora cu piaţa muncii nu este urmat de o reuşită, după cum spun cei din sistemul de ocupare.
„Ai vechime?“, „Ai experienţă?“, „Ce ştii să faci?“, „Ai fi dispus la program prelungit pe un salariu minim?“, „Accepţi salariul minim chiar dacă ai studii superioare?“ – sunt doar câteva dintre întrebările care li se pun, din capul locului, tinerilor. Pentru cei mai încercaţi dintre ei, cât de mare e salariul nu prea mai contează. Ideea e să vină în fiecare lună. Iar vechimea, dacă n-o pot acumula în câmpul muncii, o adună din suma anilor de facultate şi a lunilor de şomaj. Şase luni, atât e răsplata maximă pentru cei mai mulţi dintre ei.
În evidenţele AJOFM figurează, în prezent, 366 de proaspăt absolvenţi (dintr-un total de 5.680 de şomeri), dintre care 346 sunt beneficiari de indemnizaţie. Şi totuşi, cifra nu este deloc relevantă, ţinând cont că majoritatea celor care şi-au finalizat anul trecut studiile au ieşit deja din sistem, pentru că beneficiază de indemnizaţie doar şase luni. Potrivit celor din sistem, proporţiile reale ale fenomenului sunt mai uşor observabile în toamnă.
Antoniu Mocanu