Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În 2008, când a fost ales Obama, mulţi au vorbit despre o revoluţie. S-au înşelat. Deşi Obama a fost primul preşedinte de culoare al Statelor Unite şi a încercat multe (dar a reuşit puţine), adevărata revoluţie s-a produs de-abia acum, la alegerile de anul trecut.

În urmă cu un an de zile, „Donald Trump preşedinte“ era doar o glumă proastă. Individ bădăran şi arogant, bufon media, acest Gigi Becali al americanilor intra în cursă doar ca să întreţină atmosfera. În numai câteva luni însă, l-a masacrat pe favoritul iniţial, Jeb Bush, a dus o campanie de o virulenţă rar întâlnită, mutând parcă Washington DC de pe malurile Potomacului pe cele ale Dâmboviţei, le-a dat cu pricepere la gioale adversarilor republicani şi, in extremis, prin votul electorilor, după o noapte de pomină, a triumfat.

Aparent, alegerea lui Trump nu sfidează doar bunul simţ, ci însăşi logica. Ce să mai înţelegi când oameni ai căror strămoşi au fost aproape în întregime imigranţi votează pe unul care vrea să construiască ziduri la graniţă? Când ţara care a avut cel mai mult de câştigat de pe urma globalizării şi comerţului liber vrea acum izolare şi protecţionism? Sau când săracii votează miliardarul care le promite că va da de pământ cu bogaţii, iar faliţii pe cel care şi-a îngropat afacere după afacere?

Vinovaţi s-au găsit repede: ruşii care au dus o campanie masivă de propagandă şi dezinformare în favoarea lui Trump, vulnerabilitatea lui Hillary Clinton şi legăturile sale tenebroase din culise, Soroş pentru că a sprijinit-o pe aceasta, Soroş pentru că de fapt l-a ajutat pe Trump, cei care nu au votat şi  lista poate continua.

Adevărul e că toţi aceştia au jucat un rol mai mic sau mai mare. Putin, Hillary, Soroş nu sunt vinovaţi nici pentru păcatul Evei, nici pentru dispariţia dinozaurilor, deci nici pentru că Trump a ajuns preşedintele SUA. Cei care l-au dus cu adevărat pe Trump la Casa Albă sunt chiar politicienii tradiţionali. Reprezentanţii care s-au transformat în clasă şi dispreţul lor faţă de reprezentaţii care nu mai sunt buni decât să plătească taxe şi să aprobe la vot cei pe care mai-marii lor îi selectează. Corupţia şi elitismul, obrăznicia cu care i-au tratat pe oamenii de rând, sentimentul de superioritate faţă de „gloatele nespălate“, ignorarea unor probleme reale precum imigraţia, procesul în egală măsură util şi dureros al globalizării sau prăpastia tot mai mare dintre săraci şi bogaţi au dus la o răbufnire spontană de ură împotriva sistemului. Refuzaţi şi jigniţi de cei cărora de atâtea ori le-au acordat încredere, oamenii s-au răzbunat alegând alternativa, chiar dacă aceasta riscă să-i îngroape. Iar când le va trece năduful şi se vor trezi ca şi britanicii după Brexit, va fi prea târziu. Pentru că Trump nu va face America mare din nou; o va face doar mai mică, mai săracă, mai meschină şi mai izolată.

PS: Şeful PSD a fost la jurământul lui Trump. Bine că a fost. Şi prin el am atins cumva şi noi poleiala preşedintelui SUA. Însă, vizavi de Liviu Dragnea şi frenezia postacilor care vor să ne convingă că fiecare dintre noi am fost la masă cu preşedintele SUA datorită şefului PSD o să vă spun doar  un banc sec: „Ce este whiskey-ul? Băutura pe care alegătorii o beau prin politicienii lor“. V-aţi prins, nu?

Foto: Mariciu.ro