Reactualizat la:

Din strada pe scena in Absolut, cu Marcel Iures

Din strada pe scena in Absolut, cu Marcel Iures
Scris de Alexandra Gorghiu -

REȘIȚA – Este saltul psihologic la care spectatorul a fost așteptat să participe pentru a plonja râzând în drama realității prin povestea lui Creangă.

Rectifica

Ca o mănușă îi vine Festivalului Internațional de Teatru „Scena ca o stradă“ acest spectacol al Teatrului Act București regizat de Alexandru Dabija în care strada, ca decor, devine scena ce readuce la viață personajele poveștii lui Ion Creangă, textul fiind adaptat după „Ivan Turbincă“. Marcel Iureș i-a așteptat luni seară pe spectatori pe scena – stradă a Casei de Cultură, pentru a le spune această poveste a eroului condamnat să trăiască peste veacuri din chiar finalul povestirii lui Creangă, Ivan Turbincă, un fel de soldat universal, adaptat realităților social-politice de astăzi.

Boschetar și povestitor, poate soldat decorat, cândva, ajuns la bătrânețe să trăiască singur pe străzi, din cerșetorie, personajul de pe scenă intră direct în poveste în încercarea de a fenta Moartea. Cu un umor de tip râsu-plânsu, i se substituie lui Ivan Turbincă și devine pe rând când Dumnezeu, când Sfântul Petru, negociază pentru iad sau rai, cere o amânare de grație, iar între timp se veselește, cântă și dansează, fericit că are tot ce-i trebuie, adică băutură și țigări. Replicile sunt încărcate de acea înțelepciune populară salvatoare, însă puternic ancorate zilelor noastre, timp de o oră și jumătate publicul fiind transportat într-o lume a marginalizaților bătrâni și singuratici, fericiți că Dumnezeu le-a mai dat să trăiască o zi, și încă o zi, și încă o zi.

Lumea contemporană este redată prin elementele de recuzită, radioul, telefonul public, patul din carton al vagabondului bețiv, plasa boțită (turbinca) în care viața și moartea se întrepătrund pentru a țese firul poveștii. Ca un brav soldat pe câmpul de bătălie, eroul luptă până la sfârșit și intră în Absolutul neființei printr-un simplu telefon, chemând moartea la un păhărel. Finalul lasă loc interpretărilor, fiecare spectator fiind liber să-i aleagă înțelesul grav, cu zâmbetul pe buze, batjocoritor, amical, aplaudând pacea semnată în nemurire cu moartea.

Un rol greu, de mare complexitate, ce prezintă fațetele unei personalități multiple, interpretat cu maximă intensitate. Totul într-o extraordinară artă a povestirii pe care Marcel Iureș o redă (pentru că o are) firesc, cu naturalețea bătrânilor de altădată, care transmiteau poveștile și legendele din generație în generație, într-un soi de vrajă care te prinde în poveste cu elementele retoricii, improvizației, gesticulației, mimicii expresive și jocului de scenă impecabil. Asta pentru a ne aduce aminte că oamenii, odinioară și chiar până nu demult, știau să povestească.

Chemat la rampă de publicul reșițean într-o cascadă de aplauze, artistul nostru de Hollywood, atât de îndrăgit, a răspuns de cinci ori, fără rezerve și a declarat pentru JCS: „Nu face excepție cu nimic publicul reșițean, care e unul dintre cele mai bune din Europa, după părerea mea. Să n-aveți dubii, credeți-mă, eu văd mai bine de pe scenă. E un public foarte cald și extrem de bine educat, elegant, oameni care au măsură în tot peisajul ăsta, care e derizoriu și e promis, cum ni s-a dat să trăim, cum ni se spune să trăim. Publicul e minunat, iar rolul acesta înseamnă enorm pentru mine și cred că s-a văzut. Eu m-am simțit extraordinar“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Garda Forestiera nu stie… sau se face ca nu stie?!
REŞIŢA - Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici şi prefectul Matei Lupu semnalizează neregulile [...] mai multe »
Ministerul nu face nimic pentru turismul din Caras-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Asta spune Marcel Vela deși, potrivit senatorului liberal, în strategia adoptată de Guvern sunt [...] mai multe »
Resitenii, invitati sa-si puna gandurile la temelia viitorului
REŞIŢA - Ce-au vrut să lase în urmă cei care acum un secol înfăptuiau Marea Unire? Sau ce vor gândi cei din [...] mai multe »
Pasajul Ezeris, intre blestem si directori neasumati
REŞIŢA - Pentru întârzierea lucrărilor care ar aduce Reşiţa mai aproape de autostradă, primarul Ioan Popa dă [...] mai multe »
Vom avea o explozie de imbolnaviri de diabet
REŞIŢA - Ziua Mondială a Luptei Împotriva Diabetului Zaharat a fost un prilej pentru reprezentanţii DSP să [...] mai multe »
Mai putini arbori taiati ilegal in 2018
REŞIŢA - Cel puţin aşa reiese din raportul întocmit şi prezentat, marţi, în cadrul şedinţei Colegiului [...] mai multe »
Vila Popov, loc de relaxare pentru varstnici
CARANSEBEȘ - Asta dacă proiectul la care lucrează acum municipalitatea din Caransebeș va obține finanțare europeană. mai multe »
Ohaba-Matnic si Zorile lasa in urma noroiul…
COPĂCELE - Până la sfârşitul lunii, pe toate uliţele din cele două sate se va turna asfalt, astfel că localnicii [...] mai multe »
Unda verde pentru aqualand la Resita
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a ţinut să mulţumească reprezentanţilor TMK pentru că au dat municipalităţii o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou