Reactualizat la:

Din putinul bugetar din acest an

Din putinul bugetar din acest an
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ – Consiliul Local a împărțit zilele trecute, într-o ședință de îndată, fondurile prin care se vor susține activitățile sportive, cultural-religioase și sociale pe baza Legii 350 privind finanțările nerambursabile acordate de la bugetul local.

Rectifica

Din cele 800 de mii de lei, sumă de 4 ori mai mare decât cea alocată de Consiliul Județean pentru același gen de activități, cea mai mare parte s-a îndreptat către susținerea sportului: Volei Club Banatul (Promovarea voleiului de performanță – 400.000 lei), Centrul de fotbal pentru copii și juniori Viitorul Caransebeș (Promovarea fotbalului de performanță – 120.000 lei), Energetica Caransebeș (Dezvoltarea judo-ului în rândul copiilor și tinerilor – 44.100 lei), CSȘ Caransebeș (Acțiuni sportive – 15.000 lei) și Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin (Promovarea activității șahiste de performanță în Caransebeș – 5.000 lei).

Nu au fost uitate activitățile culturale, proiectul Ansamblului Doina Banatului fiind susținut cu 50.000 lei, sau cele sociale unde Episcopia Caransebeșului primește 20.000 lei pentru Centrul de igienă pentru mamă și copil, iar Federația Caritas 15.000 lei pentru Serviciul de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice din Caransebeș.

La capitolul Culte, partea leului a revenit Episcopiei Caransebeșului, 50.000 lei pentru Întâlnirea tinerilor ortodocși din Banatul de Munte. Proiectul Parohiei Romano-Catolice de reabilitare a sălii parohiale va fi finanțat de la bugetul local cu 20.000 lei, iar 10.000 lei va primi și Cultul penticostal pentru aniversarea a 14 ani de închinare într-un nou lăcaș de cult.

Chiar dacă au existat discuții, legate de cuantumul sau oportunitatea sumelor alocate, proiectul a fost aprobat cu majoritate de voturi.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Prefectul vrea ca judetul sa se ridice si prin Legea Muntelui
CARAŞ-SEVERIN - Instituţia Prefectului a organizat luni, 25 septembrie, o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru [...] mai multe »
Dupa furtuna, ne asteapta iarna grea si inundatiile
REŞIŢA - Asta le-a spus Matei Lupu, prefectul judeţului, reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul [...] mai multe »
Amenzile au curs cu sutele
CARAS-SEVERIN - Sute de amenzi şi zeci de permise, acesta este scurtul bilanţ al unui nou sfârşit de săptămână [...] mai multe »
Surdu: Mie mi se pare ca mi s-a umblat la buzunar
CARAŞ-SEVERIN - În replică, preşedintele CJ, Silviu Hurduzeu, i-a spus consilierului judeţean că i se pare [...] mai multe »
Promovam Banatul Montan prin noile tehnologii
REȘIȚA - Recent a fost lansată o aplicație pe internet care oferă informații utile despre frumusețile acestui [...] mai multe »
Sandra, zbor pe aripile scrisului
REȘIȚA - Recent, la Mangalia, scriitoarea reșițeancă Leila Sandra Coroian și-a lansat cel de-al doilea roman [...] mai multe »
Cei mai buni! Andu Suciu si trupa Masquerade, succes la Festivalul STAGE
CARANSEBEŞ - Trupa de teatru a Colegiului Național „Traian Doda” a repurtat un succes răsunător pe scena clujeană. mai multe »
C. Spranceana: Oriunde ma plimb, imi vad munca
REŞIŢA - Sunt șase decenii de când Constantin Sprânceană a început să construiască în Reșița. Din septembrie [...] mai multe »
Rachia, subiect de controversa in CJ
BĂILE HERCULANE - O nouă ediţie a Festivalului Răchiei şi al Bucatelor Tradiţionale din Banatul de Munte se va [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou