Reactualizat la:

Din poarta in poarta, impotriva incendiilor

Din poarta in poarta, impotriva incendiilor
MOLDOVA NOUĂ – Voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Moldova Nouă, sprijiniți de cadre ale ISU Semenic, organizează vineri, 14 februarie, începând cu ora 11.00, o campanie „din poartă în poartă”, pe raza localităţii, cu scopul de a-i conștientiza pe localnici despre riscurile la care se supun prin nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor izbucnite din pricina coșurilor de fum necurățate sau avariate.

„Campania vine ca urmare a numărului mare de incendii produse, de la începutul anului, la coșurile de fum în localitatea de pe malurile Dunării. Din totalul de 34 de astfel de incendii, 80% s-au produs în Moldova Nouă”, a precizat lt. Adriana Marghescu, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic.

Pentru că în 28 februarie va fi marcată Ziua Protecției Civile din România, campania de informare va fi urmată de un exercițiu de evacuare în caz de cutremur urmat de incendiu la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă. „Activitatea de informare a populației cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru evitarea producerii unor situații de urgenţă, coroborată cu pregătirea cetățenilor la producerea lor constituie activități pricipale ale ISU”, a mai amintit lt. Marghescu.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Craterele s-au lărgit din nou
CARAȘ-SEVERIN - Anul trecut, peisajul selenar al drumului Bocşa-Dognecea determina autorităţile judeţene să tragă [...] mai multe »
Două case din Anina, în flăcări
ANINA - Sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, pompierii orăvițeni interveneau, cu două echipaje, pentru stingerea [...] mai multe »
Patrula de reciclare a Colegiului Tehnic a colectat 200 kg DEEE
REŞIŢA - Deşi îi arătăm mereu cu degetul, fie pe stradă, fie în diverse conjuncturi care ne pun faţă în [...] mai multe »
„Aladdin“ – un spectacol pentru copii fără suzetă!
REŞIŢA -  Anunţat ca un spectacol dinamic, plin de magie şi culoare, „Alladin“ a fost recomandat fără limită [...] mai multe »
Poate nu suntem mai nebuni, ci doar mai… dezinhibaţi
CARAŞ-SEVERIN - Numărul persoanelor cu afecţiuni mintale de natură cronică a crescut, în Caraş-Severin, cu 97,11% [...] mai multe »
Să se spargă, dar să se pună la loc!
CARANSEBEŞ - Lucrările edilitare executate de diferite firme în Caransebeș au lăsat urme până și în zona [...] mai multe »
36,5 milioane de lei în pâraiele judeţului
CARAŞ-SEVERIN - Atât bagă Ministerul Apelor şi Pădurilor în investiţiile din judeţ. La această sumă se mai [...] mai multe »
„Aladdin“, un spectacol fără limită de vârstă
REȘIȚA - Lumea de basm a îndrăgitei poveşti orientale va fi pusă în scenă în noul spectacol al Teatrului de [...] mai multe »
Marcel Vela: Pescarii din Caransebeș nu vor mai pescui în ape tulburi!
CARANSEBEȘ – După ce Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Caraș-Severin a pierdut [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou