PARIS – Paul Vasile, un cititor fidel al Jurnal CS, ne-a trimis câteva fotografii din cea mai recentă vizită a sa la Paris, oraşul în care „se simte bătaia inimii Europei“, după cum spunea Victor Hugo.
Franţa este o ţară veche, formată în Evul Mediu, ce îşi trage numele de la poporul franc. Teritoriul Franţei a fost locuit de gali, romanii l-au prădat, barbarii l-au distrus, iar francezii l-au transformat în naţiune. Franţa este cea mai veche naţiune europeană, existând în forma actuală încă din secolul al XV-lea. Având o istorie milienară, bogată şi diversă, a jucat încă din cele mai vechi timpuri un rol extrem de important în dezvoltarea civilizaţiei şi culturii Vestului, fiind cotată drept una dintre cele mai mari forţe economice ale lumii şi cea mai populară destinaţie turistică din Europa.
O astfel de ţară avea nevoie de o capitală pe măsură, iar Parisul este oraşul potrivit. Acesta s-a născut într-un ostrov al Senei, fiind fondat de către un trib de gali în sec. I î.e.n. sub numele de Lutetia. Din anul 987 este capitala Franţei şi cetatea de scaun a regilor franci. În decursul anilor s-a dezvoltat, devenind centrul cultural şi economic al Franţei. Parisul are o reputaţie de neegalat, fiind unul dintre cele mai frumoase, mai interesante şi mai romantice oraşe ale lumii, numit pe drept cuvânt, oraşul luminii, oraşul iubirii, oraşul visurilor etc. A fost din cele mai vechi timpuri ca o Mecca pentru artiştii, scriitorii sau scenarişti proveniţi din toată lumea, sursă de inspiraţie pentru aceştia.
Acest frumos oraş, construit pe un perimetru de 34 km², are reputaţia de a fi oraşul romantismului, dar şi cel al al artelor sau al distracţiei. Perla de pe Sena oferă vizitatorilor 80 de muzee şi 120 galerii de artă, străduţe medievale înguste şi întortocheate, parcuri cu aranjamente florale superbe, fântâni arteziene pitoreşti, bulevarde largi, cu o arhitectură contemporană modernă, mărginite de copaci, magazine luxoase cu tot ce doreşti şi este mai bun în lume, dar şi renumitele cafenele şi restaurante. Parisul este capitala lumii în ceea ce priveşte eleganţa, de aici radiind în întreaga lume, moda feminină şi cea masculină. Străinul sosit la Paris este imediat izbit de eleganţa pariziencelor ce nu se exprimă, cum s-ar crede, prin lux şi exces de podoabe, ci prin mult gust. Oraşul este imens şi nu se poate vizita doar în scurt timp. Ai nevoie de mult mai multe zile sau de reveniri în acest oraş de sinteză al Franţei pentru a putea vizita nenumarate locuri interesante. În perioada 12-23 iunie 2014 m-am aflat la Paris cu ocazia unei expoziţii mondiale de filatelie şi am avut ocazia să revăd unele obiective sau să le vizitez pe cele pe care nu apucasem să le văd până în prezent.
Turnul Eiffel, simbolul Parisului, poartă numele proiectantului său, ing. Gustave Eiffel (1832-1923), care a constituit o capodoperă tehnologică la vremea sa. Această uriaşă girafă de oţel de 300 m înălţime, este o construcţie metalică asamblată din 15.000 de piese strânse între ele prin 2.500.000 de nituri, realizată în doi ani de zile (1887-1889) de către 300 de muncitori cu ocazia Centenarului Revoluţiei Franceze. Până în 1931, când s-a construit la New York Empire State Builing, a fost cea mai înaltă construcţie din lume. Pe unul dintre pilonii turnului este înscris „Forjate şi prelucrate de Uzina Pompei FouldDupont, furnizorul fierăriei turnului“, deci nici pomeneală de Reşiţa, cum ne-ar fi plăcut nouă, românilor, dar mai ales bănăţenilor făloşi, să credem.
Muzeul Luvru este o fostă reşedinţă regală din timpul lui Filip al II-lea. Reconstrucţia sa a început în timpul domniei lui Francisc I (1515-1547). Din anul 1793 a fost deschis publicului vizitator. Printre piesele celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci, Robii lui Michelangelo şi Libertatea conducând poporul, de Eugene Delacroix. Sunt peste 350.000 de opere de artă, unele datând de peste 7.000 de ani, reunite în colecţii de antichităţi, pictură şi scluptură. Exponatele ce provin din Egiptul Antic alcătuiesc cea mai mare colecţie de profil din lume după cea de la Muzeul de Egiptologie de la Cairo. Prin valoroasele opere de artă pe care le deţine, Luvrul este socotit cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa şi unul dintre cele mai importante din lume.
Catedrala Notre Dame, una dintre celebrele ale lumii, este o perlă a arhitecturii medievale franceze şi a fost construită între 1163-1245. Această catedrală gotică este situată în inima Parisului şi te uimeşte prin frumuseţea şi grandoarea sa. Notre Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile edificii gotice de acest gen, dar, pe bună dreptate, lumina ce se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă. Are 130 m lungime, 48 m lăţime şi 43 m înălţime.
Domul Invalizilor a fost un hotel-spital construit de către regele Ludovic al XIV-lea între anii 1674-1676, ca semn de grijă şi recunoştinţă faţă de veteranii de război. Aici se găsesc acum Muzeul de Arme, unul dintre cele mai mari şi bogate muzee militare din lume, precum şi sarcofagul lui Napoleon Bonaparte, adus şi depus în Dom în 1840.
Basilica Sacre Couer este situată în cartierul artiştilor Montmartre. Această impozantă şi frumoasă basilică a fost ridicată în 1876 în cinstea celor ce au pierit în războiul franco-prusac. Tot aici, în apropiere, se află Muzeul Salvador Dali. Acesta cuprinde 330 de opere ale artistului spaniol. Pereţii muzeului sunt vopsiţi în negru, iar glasul genului spaniol însoţeşte vizitatorii.
Muzeul Rodin e o casă construită în 1730, locul în care sculptorul Auguste Rodin (1840-1917) şi-a petrecut ultimii nouă ani din viaţă. Artistul a devenit celebru abia la 40 de ani. Muzeul deţine mai multe mii de exponate: desene, fragmente şi multe sculpturi.
Muzeul d ‘Orsay este deschis din 1986 în spaţiul unei vechi gări. Este socotit ca unul dintre cele mai bune muzee de artă din Europa, cuprinzând pictura şi sculptura din sec. XX. Aici se găseşte cea mai bogată şi frumoasă colecţie de lucrări ale impresioniştilor din lume: Millet, Monet, Manet, Renoir, Cezanne, Degas, Gauguin, Pissarro, Van Gogh sau Rodin.
Versailles-ul a fost construit la periferia Parisului între anii 1661-1666 de către Ludovic al XIV-lea, supranumit şi Regele Soare (1638-1715). Această reşedinţă regală a fost cel mai de invidiat palat din Europa la vremea sa, datorită interioarelor luxoase (apartamentele regelui, sala oglinzilor lungă de 70 m), a celor 5.000 de piese de mobilier, 6.000 de tablouri şi 2.100 de sculpturi, sau a celor 4 km² de spaţii verzi. Parcul cu alei simetrice şi straturi de flori dispuse regulat, fântânile arteziene şi cele 300 de statui încântă ochiul fiecăruia dintre vizitatori, creând o armonie perfectă între uscat şi apă.
Centrul Cultural Georges Pompidou constitue ultima realizare culturală importantă a Parisului. Inaugurat în 1977 acesta cuprinde Muzeul Naţional de Artă Modernă, precum şi un cinematograf, o librărie şi săli de spectacol. Această clădire, ce aparţine arhitecturii moderne, atrage mulţi parizieni şi turişti prin originalitatea sa. Pe o structură foarte sofisticată de ţevi, conducte de grosimi diferite şi vopsite în culori stridente, albastru, verde, portocaliu sau negru, se plimbă un ascensor de culoare roşie. Alături se află atelierul de lucru al lui Constantin Brâncuşi, dar şi trei săli cu opere ale maestrului (53 la număr).
Un alt român celebru care a trăit în Paris a fost George Enescu, care îşi doarme somnul de veci în cunoscutul Cimitir Pere la Chaise, alături de renumiţii Moliere, Oscar Wilde, Marcel Proust, Victor Hugo, Frederic Chopin, Edit Piaf etc. Cel mai vizitat mormânt este cel al lui Jim Morisson, liderul solist al trupei americane The Doors. Acesta şi-a petrecut ultimele luni de viaţă la Paris, unde a şi murit, în 1971. Acest oraş de tradiţie antică, Paris, este mereu altfel. Rămâi uimit de fiecare dată de noutatea vieţii sale deoarece aici omul stăpâneşte arhitectura şi o luminează potrivit noilor sale gânduri şi pasiuni.
Paul Vasile