Reactualizat la:

Din iunie, fonduri si pentru fermele de familie

Din iunie, fonduri si pentru fermele de familie
REŞIŢA – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale urmează să lanseze, începând cu mijlocul lunii iunie, o sesiune de depunere de proiecte pentru Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole“, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, ce se adresează fermelor de familie.

Măsura luată de minister dă o şansă micilor ferme de familie să crească şi să producă mai mult pentru piaţă, asigurând astfel un venit din ce în ce mai mare celor care trăiesc din agricultură. Dimensiunea economică a fermei de familie poate fi cuprinsă între 2 – 50 UDE (Unitatea de Dimensiune Economică, ce exprimă dimensiunea unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei).

În cadrul sesiunii, pentru care sunt alocate 50 milioane euro, vor fi finanţate aproximativ 1.000 de ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin PNDR.

Pot depune proiecte persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale şi alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul Măsurii 121.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doar cu masina in spinare mai poti ajunge la Valeapai!
VALEAPAI - Fără să-şi fi pierdut proverbialul umor, specific românilor la necaz, locuitorii acestui sat cărăşean [...] mai multe »
Ziaristul Mihai Eminescu, actual si dupa 200 de ani
REŞIŢA - Toată lumea cunoaşte activitatea literară a lui Mihai Eminescu, versurile muzicale şi stilul romantic al [...] mai multe »
Injuraturile pentru nameti nu trebuie sa le incaseze Consiliul Judetean
CARAŞ-SEVERIN - Ori de câte ori sunt probleme cu accesul spre Muntele Mic sau spre Semenic, turiştii înjură [...] mai multe »
Vela le arata pisica unor liberali caraseni?
CARAȘ-SEVERIN - Atacat de mai mulți liberali cărășeni în ultimele zile, liderul PNL CS, Marcel Vela, le [...] mai multe »
Un autoturism a lovit conducta de gaz la Voislova
VOISLOVA - Un accident rutier s-a produs miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.30, la ieşire din comuna Voislova. Un [...] mai multe »
Bucataria de vara, mistuita de flacari… iarna
DOCLIN - Bucătăria de vară şi două debarale ale unei gospodării din Doclin au fost mistuite de flăcări, [...] mai multe »
Popa inchide favelele braziliene de pe dealurile Resitei
REŞIŢA - Niciun contract de închiriere pentru curţi şi grădini nu va mai fi prelungit la Reşiţa, până nu va fi [...] mai multe »
La spital se cheltuie prea multi bani
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia la care a ajuns primarul Felix Borcean, după discuții cu noua conducere a [...] mai multe »
Teatrul nu investeste in productii cu un singur spectacol
REŞIŢA -  „Porni Luceafărul“ a intrat în repertoriul Teatrului de Vest, urmând să se joace în continuare. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou