REŞIŢA – Campania umanitară „Adopt un salon“, iniţiată de Lili Gherle Flisc, a demarat joi, 11 iulie 2019, în forţă, aproximativ 40 de voluntari prezentându-se, încă de la prima oră, la poarta Staţionarului II, pentru a da o mână de ajutor.
De la civili, simpli cetăţeni, jandarmi, studenţi, până la preoţi şi oameni politici, care fac şi au un cuvânt de spus în judeţul Caraş-Severin, îmbrăcaţi în haine de lucru, dar mai ales cu foarte mult entuziasm şi cu zâmbetul pe buze, au venit să pună umărul la renovarea saloanelor secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa – Staţionar II. S-au format trei echipe de lucru, pentru fiecare din cele trei saloane care se renovează de la A la Z, acestea împărţindu-şi pe oameni sarcinile, de la raşchetarea pereţilor, aflaţi într-o stare deplorabilă, până la repararea, gletuirea şi zugrăvirea lor. Este doar prima zi sau începutul normalitaăţii, aşa cum a declarat Waldemar Murgu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa: „Se întâmplă ceea ce trebuia să se întâmple demult, ceea ce mi-am dorit încă de la începutul mandatului meu, şi-anume, ca întreaga comunitate să se implice în aceste acţiuni, care-i vizează în primul rând pe oamenii din judeţul nostru, pacienţii care vin la spital. În acest proiect sunt implicate mai multe organizaţii, voluntari, ne-am orientat în aşa fel încât în fiecare salon lucrează câte o instituţie. Astfel, în primul salon lucrează Jandarmeria, în al doilea voluntarii de la Crucea Roşie, iar în al treilea salon cetăţenii voluntari care au răspuns apelului acestei campanii. Cred că este doar un început şi că vom continua în acest fel“.
Renovarea saloanelor de la Cardiologie constă în zugrăveli, pardoseli, mobilier şi tot ce este nevoie să fie nişte saloane etalon, aşa cum ar trebui să fie toate din Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, după cum a precizat managerul SJU Reşiţa, Waldemar Murgu. Dealtfel şi SJU a contribuit cu materiale, personal şi logistică. Jandarmii au fost şi ei la datorie, un efectiv de 13 jandarmi, sub coordonarea plutonierului adjutant Marius Săndulescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Caraş-Severin, contribuind încă din prima zi a acţiunii nu doar cu munca, ci şi financiar: „Jandarmeria şi-a făcut simţită prezenţa, a fost întotdeauna alături de cetăţeni, iar de această dată ne-am dorit să fim alături de bolnavii de la Staţionar II, ca să îmbunătăţim condiţiile în care sunt trataţi. Sperăm să arate cum ar trebui să fie orice salon de spital în România, adică să fie, cel puţin, curat. Ne-am dorit să venim mai mulţi, cu tot detaşamentul, cum suntem obişnuiţi, dar nici spaţiul nu ne permite acest lucru, însă vom veni şi cu alţi jandarmi“.
Din partea voluntarilor de la Crucea Roşie şi a studenţilor voluntari din cadrul universităţii reşiţene, care munceau de zor în alt salon cu câte o racletă în mână, o bidinea sau o mătură, Cosmin Moşu a declarat: „Îi susţinem pe cei ce s-au apucat să renoveze saloanele, din dorinţa de a ajuta şi noi cu ce putem, pentru a avea condiţii mai bune în spitale“. Şeful Secţiei Interne II, dr. Laurenţiu Creţoni, a mulţumit tututor celor implicaţi în campanie: „E important, ca şi acasă, să ai condiţii decente, dacă vii la spital”. Medicul cardiolog specialist Ilona Voina a adăugat că e ceva normal ceea ce se întâmplă: „Era timpul să facem ceva, fiindcă în momentul în care eşti bolnav nu-ţi doreşti să stai în mizerie. Vrei să ai un medic bun, aparatură şi condiţii decente unde să fii tratat. Spitalul acesta nu a mai fost renovat din anul 1950“.
Şi de această dată, Parohia Gârlişte din Protopopiatul Reşiţa este aproape de Spitalul Judeţean, aşa cum a precizat părintele Peica Marius: „Am încercat să ajutăm şi cu munca, prin prezenţa credincioşilor noştri aici, dar şi financiar. Am făcut o colectă în biserica noastră, atât parohia cât şi Protopopiatul contribuind cu o sumă de bani pentru achiziţionarea materialelor necesare pentru renovare“.
Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici, a răspuns apelului făcut de iniţiatoarea campaniei, Lili Gherle, atât financiar, cât şi cu materiale şi muncă fizică, venind să dea o mână de ajutor la renovarea saloanelor în calitate de cetăţean: „Este, până la urmă, o acţiune a comunităţii, a declarat politicianul, şi cred că în anumite momente trebuie cu toţii să dăm dovadă că ne putem mobiliza, că orice act de caritate este posibil. Saloanele nu arătau prea bine şi de aceea, împreună cu doamna Lili, am hotărât să iniţiem această acţiune, un exerciţiu de sprijin al comunităţii, din care cu toţii facem parte, pentru Spitalul Judeţean din Reşiţa“.
Cu toate că experienţa dobândită în alte campanii umanitare pe care le-a desfăşurat şi-a spus cuvântul, iniţiatoarea campaniei „Adoptă un salon“, Lili Gherle Flisc, a fost emoţionată să vadă că încă din prima zi a acţiunii, s-au mobilizat aproximativ 40 de oameni: „Este o acţiune nu doar reuşită, ci foarte reuşită. Oamenii sunt generoşi, sunt solidari, sunt dispuşi de a pune mâna, de a construi ceva în România, în special la Reşiţa. Am fost plăcut surprinsă să văd că, cel puţin, 40 de voluntari au poposit la poarta spitalului cu dorinţa şi credinţa că pot face ceva pentru cei bolnavi. Îmi doresc ca această acţiune să fie un exemplu pentru ceilalţi. Partenerii care m-au ajutat în campanie şi care, probabil, vor rămâne alături de mine până la final, mi-au promis, în special domnul Popovici, că următoarea acţiune va fi renovarea secţiei de Neurologie. Ideea mi-a venit când l-am avut pe socrul meu în spital, apoi am primit un link şi m-am documentat, fiindcă un alt domn de la Drobeta Turnu-Severin deja făcuse acest lucru, am luat legătura cu domnul Silviu Gulei şi mi-a explicat ce şi cum a făcut, ghidându-mă“.
Şi pentru că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, din această, totuşi, frumoasă poveste a comunităţii, nu au lipsit cârcotaşii, care i-au şi pus la zid pe „făptaşi“, aruncându-le pe pagina campaniei sau telefonic comentarii maliţioase. Pentru toţi aceştia, Lili Gherle are o singură întrebare: „De ce nu veniţi să arătaţi că puteţi face mai mult?!“. Voluntarii vor continua acţiunea şi astăzi şi sâmbătă, 13 iulie, încă un reşiţean care are o firmă în Timişoara urmând să participe la renovare cu o echipă de muncitori.
Alexandra Gorghiu