Reactualizat la:

Din gradinite facem locuinte

Din gradinite facem locuinte
REŞIŢA – Dacă Reşiţa nu prea mai are copii, are măcar criză de locuinţe, fapt ce duce la schimbarea destinaţiei unor spaţii.

Orice-ar fi, locuinţele rămân o eternă problemă, inclusiv la Reşiţa. Numărul de solicitări pentru acestea continuă să rămână la cote ridicate, de câteva mii, în special în zona socialului. Şi iată că în acest segment, aleşii reşiţenilor au luat, marţi, 30 iulie, câteva decizii importante, în cadrul unei şedinţe ordinare de consiliu. Prima vizează transformarea unor grădiniţe în… locuinţe.

Este vorba despre două instituţii de învăţământ preşcolar care au funcţionat în regim de închiriere în şase apartamente, toate aparţinând urbei de pe Bârzava. Una dintre ele a funcţionat pe Aleea Trandafirilor nr. 7, în două apartamente (Grădiniţa PN 10), iar alta pe Bulevardul Republicii nr. 1, în patru apartamente (Grădiniţa PN 4).

De asemenea, aleşii reşiţenilor au decis să aprobe închirierea blocurilor 1 şi 2 din Mociur. În total, în cele două imobile, fiecare cu câte două scări, vor locui, în bază de contracte de închiriere, un număr total de 164 de familii, 14 dintre apartamente rămânând libere, în pofida crizei de locuinţe

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou