REŞIŢA – La Reșița s-a organizat, la finalul săptămânii, cea de-a VII-a ediție a Festivalului concurs interjudeţean „Drag mi-i graiul bănăţan”.
Pe scena festivalului, găzduit de sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuţa” din municipiu, au urcat peste 260 de copii, majoritatea din orașele și satele cărășene (Turnu Ruieni, Cornereva, Tirol, Rusca Montană, Brebu, Pojejena, Sacu, Bocşa, Caransebeş, Moldova Nouă, Reșița), dar și din județul Timiș, mai exact, din Timișoara, Lugoj și comuna Biled. Pe parcursul celor șase ore de concurs, participanții au recitat în grai bănăţean, au interpretat melodii populare din Banat şi au jucat dansuri din zona din care au venit.
Juriul, alcătuit din specialiști ai folclorului și cadre didactice, a stabilit câştigătorii, oferind premiile I, II, III şi menţiuni pe cicluri de învăţământ şi pe fiecare secţiune: recitare, interpretare, dans popular. Nici unul dintre elevii participanți în cadrul acestui festival nu a plecat acasă fără a primi măcar o diplomă și o jucărie din partea Fundației Umanitare „Triumful Inimii” din Bocşa.
Concursul a fost organizat de Școala Gimnazială Nr. 7 din Reșița, în parteneriat cu
Primăria şi Consiliul Local Reşiţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Casa Corpului Didactic, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Casa Orăşenească de Cultură Bocşa, Asociaţia Învăţătorilor Caraş-Severineni, Liceul de Arte „Sabin Păuţa” Reşiţa şi Fundaţia Umanitară „Triumful inimii”.
Roxana Bălan Nafiru