Reactualizat la:

Din Cetate de Foc, metropola a Vestului

Din Cetate de Foc, metropola a Vestului
REŞIŢA – Municipalitatea de pe Bârzava începe să-şi contureze ideea de a crea o zonă metropolitană în jurul Reşiţei.

 (4 comentarii)

Rectifica

O primă întâlnire la care au fost invitaţi să participe edilii unui număr de zece localităţi a avut loc la finele săptămânii trecute, sub cupola palatului administrativ municipal. Pe tapet a fost pusă posibilitatea constituirii unei zone metropolitane a Reşiţei. Printre primarii participanţi la discuţii s-au numărat cei ai Reşiţei, Bocşei, Caraşovei, Lupacului, Ocnei de Fier, Târnovei şi Văliugului, urmând ca autorităţile locale din Brebu Nou, Dognecea şi Ezeriş, care nu au fost reprezentate la întrunire, să transmită un răspuns în maximum zece zile. Localităţile enumerate au fost cuprinse în proiectul de dezvoltare a zonei metropolitane reşiţene.

Există o lege (351/2001) care conferă municipiilor reşedinţă de judeţ dreptul de a înfiinţa zone metropolitane prin asociere, într-un parteneriat voluntar, cu alte unităţi administrativ-teritoriale de bază. Într-o asemenea zonă pot fi cuprinse însă doar localităţi aflate la distanţă de cel mult 30 de kilometri faţă de municipiu.

După ce toţi cei zece edili îşi exprimă acordul, consiliile locale trebuie să aprobe un proiect şi să consulte populaţia fiecărei unităţi administrative implicate. Iar conturarea unei zone metropolitane ar fi un câştig mai ales în privinţa accesării de fonduri şi implementării de proiecte în comun.

Antoniu Mocanu



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A murit cel mai batran om din Romania
CARANSEBEŞ - Margit Szemenyei, caransebeșeanca trecută prin două războaie mondiale, a încetat din viață la [...] mai multe »
Romania, prin ochii tinerilor
REŞIŢA - Ce-ar schimba tinerii în ţară dacă ar putea? Iată întrebarea pe care am adresat-o unora dintre cei care [...] mai multe »
Toate drumurile, in carca primariei
REŞIŢA - Municipalitatea va trebui să se ocupe inclusiv de sectoarele de drumuri naţionale, dar date uitării de [...] mai multe »
Lucrari edilitare in comuna
BREBU - În prezent, primăria derulează, prin forţe proprii, lucrări de pietruire a unor porţiuni de drumuri din [...] mai multe »
Bucurati-va de tinerete
REŞIŢA - A fost unul dintre îndemnurile pe care viceprimarul Ioan Crina le-a făcut liceenilor proaspăt cetăţeni [...] mai multe »
Primaria Resita continua lucrarile in regie proprie
REŞIŢA - Lucrările edilitare, realizate în regie proprie de către Primăria Reşiţa, prin intermediul celor de la [...] mai multe »
Cu ochii-n soare, in statiile de autobuz
REȘIȚA - Problema accesului cărăşenilor cu dizabilităţi la transportul în comun a fost repusă pe tapet. mai multe »
Doneaza sange! Salveaza o viata!
REŞIŢA - În cadrul campaniei „Donează sânge! Salvează o viaţă!”, miercuri, la Centrul de Transfuzie [...] mai multe »
Doar un sfert sunt eligibili pentru tichete
CARAŞ-SEVERIN - Mai puţin de 800 de potenţiali beneficiari ai programului „Fiecare Copil în Grădiniţă“ au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou