Reactualizat la:

Din Banatul meu cu dor, daruit intregului Banat

Din Banatul meu cu dor, daruit intregului Banat
Scris de L.A. - TIMIŞOARA – Primul album al unuia dintre cei mai talentați instrumentiști din noua generație a folclorului bănățean, Remus Novac, ajunge și la publicul din Timișoara.

Rectifica

„Din Banatul meu cu dor”, album lansat în premieră în octombrie 2015 prin intermediul cotidianului Jurnal de Caraș-Severin, va fi prezentat de Remus Novac în cadrul unui spectacol de excepție, la Sala Capitol a Filarmonicii timișorene. „Este un album cu 17 melodii instrumentale. Piesele sunt toate din folclorul bănățean, atât din cel de la munte cât și din cel de pustă, de acolo fiind eu. Albumul este un cadou pentru toți cei cărora le place cum cânt. Și sper să se întipărească în sufletul oricui îl ascultă pentru că interpretarea este autentică și firească precum tradiția bănățeanului de a juca un brâu, o horă, un doi sau de a asculta o doină”, declara Remus Novac, în exclusivitate, pentru JCS. Spectacolul pe care instrumentistul îl va dărui timișorenilor şi tuturor celor care iubesc folclorul autentic va avea loc în 1 iunie, ora 20, la Sala Capitol, iar pe scenă vor urca, alături de Remus Novac, nume precum Petrică Moise, Andreea Voica, Olguța Berbec, Stana Stepanescu, Ovidiu Barteș, Mihaela Grec, Bogdan Cioranu sau Florin Boita. Vor fi prezenţi şi dansatorii Ansamblului Timişul. Conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul Deian Galetin iar Felicia Stoian, renumita prezentatoare a TVR Timișoara, va prezenta spectacolul. Intrarea este liberă, dar pe bază de invitaţii care se găsesc la casieria Sălii Capitol.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
S-a aruncat de la etajul 2 al Spitalului din Caransebeş
CARANSEBEŞ - Începutul de săptămână a fost unul cum nu se poate mai nefericit pentru o femeie internată la [...] mai multe »
Reşiţenii plătesc impozite mai mari decât orădenii
REŞIŢA - În ultimii ani, pentru reşiţeni, a crescut atât valoarea impozabilă a clădirii, iar anul acesta a fost [...] mai multe »
Dena: Nu comentez afirmațiile șefului Colegiului Medicilor!
CARANSEBEŞ - Managerul spitalului din Caransebeș îi transmite totuși chirurgului Gheorghe Borcean că ar trebui să [...] mai multe »
E normal şi îmi place!
REȘIȚA - Eu zic că încă nu suntem pierduţi! Şi spun asta pentru că încă mai văd oameni şi lucruri care îmi [...] mai multe »
Reşiţa se extinde peste tot cu învăţământul dual
REŞIŢA - Deşi Caransebeşul vine din urmă şi include în programa şcolară forma de învăţământ profesional [...] mai multe »
Munca la negru rămâne în floare
CARAŞ-SEVERIN - Putem desprinde asta din raportul activităţii desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă [...] mai multe »
Jurnaliştii şi cărţile lor la Universitate
REŞIŢA - Este un alt eveniment cuprins în proiectul „30 de ani de presă liberă în Banatul Montan“, acesta [...] mai multe »
Luminița Jivan salută adoptarea bugetului
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin consideră că bugetul propus de PSD-ALDE va duce la investiții și dezvoltare mai multe »
Caransebeșul – raiul mașinilor abandonate
CARANSEBEŞ - Nu mai puțin de 110 astfel de vehicule au fost identificate de Poliția Locală Caransebeș în ultimele [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou